Homepage  / Știri

„Lumea văzută de Ion B.”, nominalizat la Emmy

„Lumea văzută de Ion B.”, nominalizat la Emmy

de Redactia Tvmania

Documentarul original HBO, regizat de Alexander Nanau, a fost nominalizat la categoria „Arts Programming” în cadrul celei de-a 38-a ediţii internaţionale a Premiilor Emmy. Aceasta e o premieră pentru o producţie HBO din Europa Centrală.

„Lumea văzută de Ion B.” îl urmăreşte pe personajul omonim, un om al străzii din Bucureşti care devine un important şi căutat artist contemporan, datorită colajelor sale. Documentarul a debutat la HBO pe 17 decembrie anul trecut şi a primit premiul Gopo în 2010. Carmen Harabagiu, Aurelian Nica şi Andrei Creţulescu sunt producătorii din partea HBO România.

Nominalizările pentru ediţia din acest an a Premiilor Emmy au fost anunţate ieri la Cannes, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii ceva avea loc pe 22 noiembrie la New York. Festivitatea va fi prezentată de actorul american Jason Priestley (Brandon din serialul „Beverly Hills 90210”).

Pentru mai multe informaţii despre documentarul autohton puteţi accesa pagina sa de Facebook sau site-ul oficial, www.lumeavazutadeionb.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton