Homepage  / Știri

„Soția perfectă” va fi nominalizat la Emmy, spun criticii

„Soția perfectă” va fi nominalizat la Emmy, spun criticii

de Redactia Tvmania

Publicaţia „The Hollywood Reporter” face, în fiecare an, un sondaj legat de opţiunile criticilor pentru serialele ce urmează a fi nominalizate la premiile Emmy.

Anul acesta, experţii la care a apelat publicaţia au mizat pe serialele „Soția perfectă” (difuzat în România de Hallmark), „Lost: Naufragiaţii” (dat la noi de AXN) şi „Mad Men: Nebunii de pe Madison Avenue” (transmis de TVR 1).

Alte titluri care ar putea câştiga un Emmy la categoria „serial dramatic” sunt excelentele producţii „Breaking Bad” şi „Dexter” (dat la noi de Universal Channel), spun criticii de specialitate. Mai toţi au spus un singur nume când a venit vorba despre seriale de comedie: „Glee”, producţia muzicală care a cucerit America.

Julianna Margulies va fi sigur nominalizată la un trofeu pentru rolul principal din „Soția perfectă”, Thomas Jane ar putea intra în cursă pentru interpretarea profesorului care se prostituează pentru bani, din „Hung”/„Bine dotat” (difuzat în România de HBO), iar alt critic este de părere că felul în care Terry O’Quinn l-a jucat pe Locke în ultimul sezon din „Lost” merită un trofeu.

Nominalizările la Premiile Emmy vor fi anunțate pe 8 iulie, iar ceremonia de decernarea a trofeelor care premiază serialele de televiziune americane se va desfășura pe 29 august, fiind preyentată de Jimmy Fallon.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton