Homepage  / Articole

„Anatomia lui Grey” se întoarce la TVR 1

„Anatomia lui Grey” se întoarce la TVR 1

de Redactia Tvmania

Speranţele fanilor „Anatomia lui Grey” s-au împlinit: televiziunea naţională anunţă că, din 15 noiembrie, continuă difuzarea celebrului serial cu episoade noi, din sezonul şase. Peste Ocean, serialul a ajuns la seria a şaptea.

.

TVR 1 difuzează din 15 noiembrie, în premieră pentru România, o nouă serie din „Anatomia lui Grey”, serialul de succes produs de Studiourile ABC.

Cele douăzeci şi trei de episoade noi vor putea fi urmărite la TVR 1 în fiecare zi de luni, de la ora 22.00.

Serialul „Anatomia lui Grey” este câştigătorul a nu mai puţin de 37 de premii internaţionale, dintre care două Globuri de Aur: în 2006, Sandra Oh (interpreta Cristinei Yang) pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, iar în 2007 – pentru cel mai bun serial dramatic.

Actorii din rolurile principale, dar şi serialul în sine au mai obţinut alte 95 de nominalizări (Emmy, Globul de Aur) de la momentul când serialul american a început să ruleze pe micile ecrane (2005).

În prezent, pagina de fani a serialului „Anatomia lui Grey” de pe Facebook a ajuns la impresionantul număr 10.000.000 de fani.

În sezonul şase, povestea incredibilă a doctorilor de la Spitalul Seattle Grace continuă. Derek devine şeful secţiei de Chirurgie, Izzie traversează o criză existenţială (este, de altfel, sezonul în care Katherine Heigl părăseşte serialul), iar relaţia dintre Owen şi Christina este complicată de apariţia unei prietene foarte bune a bărbatului.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton