Pe 26 martie, românii amatori de pelicule şocante, vor putea vedea la cinematograf „Anticristul”, controversatul film al lui Lars von Trier.
Anul trecut, Festivalul de Film de la Cannes rămânea marcat de proiecţia peliculei „Anticristul”, a regizorului danez Lars von Trier. Acesta nu se afla la primul experiment cu imagini explicite (are chiar propria casă de producţie care face şi filme porno, „Zentropa”), dar „Anticristul” nu a şocat publicul de la Cannes prin scenele de sex nesimulat (între actori porno, ce-i drept), ci prin cele de mutilare şi auto-mutilare. La vizionare s-a râs, s-a huiduit şi puţinele aplauze s-au stins rapid. Criticii sunt împărţiţi: unii îl numesc „o atrocitate misogină”, alţii „o experienţă viscerală şi îndrăzneaţă”. Ambele tabere au dreptate, iar în cele ce urmează aflaţi ce riscaţi dacă mergeţi la cinema să îl vedeţi.
DEPRESIV. Regizorul Lars von Trier a avut probleme pe platouri, scuzându-se mereu în faţa actorilor că nu poate filma scenele aşa cum îşi doreşte.
Povestea se conturează în jurul celor doi protagonişti (singurii care susţin filmul): el (Willem Dafoe) este un psiholog care vrea să-şi vindece soţia (Charlotte Gainsbourg), după moartea băieţelului lor (care cade pe fereastră, în timp ce părinţii lui fac sex). Îi suspendă medicaţia şi cei doi se retrag pentru câteva zile la cabana lor, Eden, unde relaţia li se deteriorează.
Atenţie, spectatori!
De ce a şocat atât? În fond, este anunţat drept un horror, iar filme ca cele din seria „Puzzle mortal” se întrec – de la an la an – în scene sângeroase din ce în ce mai şocante. Poate pentru că pelicula lui von Trier este atât de bine făcută încât te cufunzi complet în povestea împărţită în capitole, te pierzi în indiciile biblice şi uiţi că vezi un film de groază, la cinema. Evident, criticile negative susţin că pelicula nu e decât un eşec, pierdut între stilizare dusă la extrem şi sânge şi sex plasate inutil în scenariu.
PREMIATĂ. Charlotte Gainsbourg – laureată la Cannes pentru acest rol – şi l-a dorit, în schimb, cu pasiune.
Pentru cei cu stomacul sensibil, vizionarea va fi – într-adevăr – una greu de suportat: „Anticristul” te loveşte peste ochi cu imagini sexuale explicite şi mutilare genitală, dar toate sunt ambalate într-o poveste bine scrisă (despre vină, frică şi pierdere), astfel încât dezgustul vine în completarea poveştii şi scenele nu sunt deloc gratuite, ci deplin justificate. Chiar şi vulpea vorbitoare care apare în pădure are o explicaţie clară, fiind inspirată de cele câteva vulpi pe care le-a văzut regizorul în timpul călătoriilor şamanice pe care le-a experimentat.
Vizual, pelicula este un regal: von Trier a folosit o cameră de filmat care captează 1.000 de cadre pe secundă şi nu uiţi prea repede pădurea filmată în slow motion. Scenariul a fost scris şi filmat de von Trier în plină depresie (timp de 40 de zile), iar regizorul de 53 de ani l-a considerat terapeutic („Este cel mai important film din întreaga mea carieră!”).