Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Cireaşa de pe tort”: Sezonul 6 începe azi

de Redactia Tvmania

În această seară, de la ora 19.30, Horia Vârlan revine la Prima cu al 6-lea sezon din „Cireaşa de pe tort”. Primele patru vedete pe care le trimite la cratiţă sunt Adina Barbu, Marius Rizea, Niculina Stoican şi Constantin Zamfirescu (Gogoase din serialul „Trasniţii”).

Adina Barbu este prima vedetă care se aventurează în bucătărie, în ediţia din această seară, şi îşi serveşte invitaţii cu butoiaşe cu pateu de raţă, roşii umplute cu cremă de brânză cu mărar, file de anşoa cu somon fume, muşchi de vită la grătar cu murături şi prăjitură cu suc de portocale.

Din moment ce gazda este rezervată la început, atmosfera este destinsă de „certurile” dintre oltenii Niculina Stoican şi Marius Rizea.

Pe 25 februarie, vine rândul lui Marius Rizea să gătească. Actorul vrea ca invitaţii lui să mănânce cât mai natural şi mai sănătos, aşa că le pregăteşte bruschete cu roşii, andive cu rocquefort şi nucă, rösti – chiftele de legume (specialitate elveţiană), paste cu somon şi un platou de fructe.

Marius Rizea nu terminase de gătit când invitaţii i-au călcat pragul, însă Constantin Zamfirescu i-a sărit în ajutor.

Niculina Stoican constată că s-au oprit gazele în ediţia de sâmbătă seară. Ea intenţiona să pregătească mozzarella cu smântână, somon cu legume la cuptor, fasole bătută şi cremă de zahăr ars. În cele din urmă, a folosit bucătăria unui restaurant.

Nu în ultimul rând, Constantin Zamfirescu îşi impresionează oaspeţii cu un meniu impresionant în ediţia de duminică seară. Interpretul lui Gogoaşe a preparat tartine cu pateu, cremă de brânză şi icre de manciuria, clătite umplute cu ceapă şi ciuperci gratinate cu mozzarella, somon cu sos teryiaki, mini-tort capuccino şi un desert surpriză.

Aflaţi cine a fost „Gazda Perfectă” la finalul ediţiei de duminică, 27 februarie.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te