Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Dansez pentru tine“ începe cu multe accidentări

de Redactia Tvmania

Mâine seară, de la 20.30, începe cel de-al unsprezecelea sezon „Dansez pentru tine” la Pro Tv. Prime ediţie a show-ului este aşteptată cu emoţii şi… dureri de concurenţi, care au avut deja parte de accidentări la antrenamente.

Vineri, 15 aprilie, de la 20.30, în prima ediţie din sezonul 11 al emisiunii „Dansez pentru tine”, perechile concurente vor fi nevoite să uite de dureri şi emoţii pentru primele două stiluri de dans din concurs: dansul minorităţilor şi freestyle.

Pe lângă emoţiile compleşitoare, fiecare dintre concurenţi – opt vedete şi partenerii lor – a bifat accidentări şi dureri din cauza antrenamentelor intense.

Pe lângă fisura de coastă, Lavinia are o inflamaţie a ligamentelor şi probleme cu calcaneul.

Augustin Viziru are piciorul umflat din cauza unei entorse la gleznă.

Costin Sforaru are probleme cu muşchiul peronian şi cu tibia, iar partenera sa, Mădălina, are ligamentele colaterale de la genunchi ciupite.

Roxana Ionescu are întindere şi durei intercostale.

Corina Bud are o febră musculară insuportabilă.

Corina Caragea are picioarele pline de vânătăi, dar şi dureri de călcâie.

Claudia, partenera lui Cove, are probleme şi dureri foarte mari de genunchi, iar Florin Piersic a repetat până la epuizare stilurile primei ediţii alături de partenera sa, Alina.

În urma primei ediţii de vineri, 15 aprilie, două dintre perechile concurente vor simţi deja gustul amar al condamnării la duel, iar restul perechilor îşi vor încerca norocul trăgând la sorţi unul dintre stilurile de dans din ediţia a doua a emisiunii.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te