Clipul-parodie lansat de Toni Grecu & co. a fost subtitrat şi a reuşit astfel să strângă în scurt timp aproape 60.000 de accesări. De asemenea, KK-Maka s-a plasat pe locul 19 la secţiunea Comedy de pe tot Internetul şi a fost pe locurile 22 şi 28 la cele mai vizionate clipuri la secţiunea Comedy în Italia şi Spania.
„E o surpriză pentru mine, pentru noi toţi, că am reuşit să trecem graniţa la vecini cu o parodie. Probabil că şi ei, ca şi noi, au probleme cu criza şi s-au regăsit în mesajul piesei. Am observat că are aproape 60.000 de accesări numai în Bulgaria şi deja mii de comentarii pe site-ul care a postat clipul. Au apreciat-o foarte mult pe Ramona Hanganu, cea care interpretează piesa şi pe care au numit-o Shakira României. Pe ea o veţi vedea din această toamnă şi în serialul „Moştenirea”, tot la Pro TV”, a zis Toni Grecu.
Clipul „KK-Maka” este o iniţiativă de vară a „Serviciului Român de Comedie” şi o parodie după cunoscuta melodie „Waka Waka”, imnul Campionatului Mondial de Fotbal de anul acesta interpretat de Shakira.
Urmăriţi aici Imnul crizei ”KK-Maka”
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=2sg7_t-BWYU[/youtube]