Homepage  / Seriale / Seriale americane

Actorii din serialul „Mad Men”, preferaţi la Emmy

Actorii din serialul „Mad Men”, preferaţi la Emmy

de Redactia Tvmania

A 62-a ceremonie de decernare a Premiilor Emmy a mizat, la categoriile principale dramatice, tot pe alegerile de anul trecut: „Mad Men” şi „Breaking Bad”.

Ieri seară, postul NBC a transmis în SUA Premiile Emmy, a 62-a ediţie, în direct de la Teatrul Nokia din Los Angeles (la noi, postul HBO a difuzat ceremonia, care va fi reluată, cu subtitrare şi în varianta editată, pe 31 august, de la ora 20.00).

Câştigătorii au fost oarecum previzibili: „Lost: Naufragiaţii” şi „Glee” erau favoriţii fanilor, dar primul a primit un singur premiu (de altfel, nici un sezon final n-a fost preferat la Emmy în ultimii zece ani, cu excepţia anului 2007 şi a „Clanului Soprano”), iar al doilea a cules patru trofee, dar nu la categorii principale (actriţă secundară în serial de comedie, regie serial de comedie, mixaj sonor, guest actor în serial de comedie).

În schimb, Academia de Televiziune a preferat alegerile de anul trecut – „Breaking Bad” (actor principal, actor secundar) şi „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue” (serial dramatic, scenariu serial dramatic, distribuţie, hair-style) – şi a recunoscut şi două seriale noi: „Modern Family” (serial de comedie, actor secundar în serial de comedie, scenariu, distribuţie, editare în serial de comedie, mixaj sonor) şi „Soţia perfectă” (actriţă secundară în dramă).

Lista câştigătorilor i-a mai inclus pe Kyra Sedgwick (pentru „The Closer”) şi Edie Falco (pentru „Sora Jackie”), în timp ce serialul dramatic „Dexter” a primit un singur trofeu, pentru regie.

.

Mai jos aveţi lista celor mai importante categorii de la Emmy şi câştigătorii din acest an.

.

SERIAL DRAMATIC

• „Breaking Bad”
• „Dexter”
• „Soţia perfectă”
• „Lost: Naufragiaţii”
„Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”
• „True Blood”

.

SERIAL DE COMEDIE
• „Curb Your Enthusiasm”
• „Glee”
• „Modern Family”
• „Sora Jackie”
• „The Office”
• „30 Rock”

.

Bryan Cranston

Bryan Cranston

ACTOR PRINCIPAL ÎN SERIAL DRAMATIC

Bryan Cranston, „Breaking Bad”
• Michael C. Hall, „Dexter”
• Kyle Chandler, „Friday Night Lights”
• Jon Hamm, „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”
• Hugh Laurie, „Dr. House”
• Matthew Fox, „Lost: Naufragiaţii”

.

.

ACTRIŢĂ PRINCIPALĂ ÎN SERIAL DRAMATIC

Kyra Sedgwick, „The Closer”
• Glenn Close, „Damages”
• Connie Britton, „Friday Night Lights”
• Mariska Hargitay, „Law & Order: SVU”
• January Jones, „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”
• Julianna Margulies, „Soţia perfectă”

.

Jim Parsons

Jim Parsons

ACTOR PRINCIPAL ÎN SERIAL DE COMEDIE
Jim Parsons, „The Big Bang Theory”
• Larry David, „Curb Your Enthusiasm”
• Matthew Morrison, „Glee”
• Tony Shalhoub, „Monk”
• Steve Carell, „The Office”
• Alec Baldwin, „30 Rock”

.

ACTRIŢĂ PRINCIPALĂ ÎN SERIAL DE COMEDIE
• Toni Collette, „United States of Tara”
Edie Falco, „Sora Jackie”
• Tina Fey, „30 Rock”
• Lea Michele, „Glee”
• Julia Louis-Dreyfus, „The New Adventures of Old Christine”
• Amy Poehler, „Parks and Recreation”

.

ACTOR SECUNDAR ÎN SERIAL DRAMATIC
• Michael Emerson, „Lost: Naufragiaţii”
• Andre Brauer, Men of a Certain Age
• Terry O’Quinn, „Lost: Naufragiaţii”
Aaron Paul, „Breaking Bad”
• Martin Short, „Damages”
• John Slattery, „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”

.

ACTOR SECUNDAR ÎN SERIAL DE COMEDIE

• Chris Colfer, „Glee”
• Jesse Tyler Ferguson, Modern Family”
• Ty Burrell, „Modern Family”
• Jon Cryer, „Doi bărbaţi şi jumătate”
• Neil Patrick Harris, „How I Met Your Mother”
Eric Stonestreet, „Modern Family”

.

Archie Panjabi

Archie Panjabi

ACTRIŢĂ SECUNDARĂ ÎN SERIAL DRAMATIC
• Sharon Gless, „Burn Notice”
Archie Panjabi, „Soţia perfectă”
• Christine Baranski, „Soţia perfectă”
• Rose Byrne, „Damages”
• Elisabeth Moss, „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”
• Christina Hendricks, „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”

.

ACTRIŢĂ SECUNDARĂ ÎN SERIAL DE COMEDIE
• Julie Bowen, „Modern Family”
• Jane Krakowski, „30 Rock”
Jane Lynch, „Glee”
• Sofia Vergara, „Modern Family”
• Kristen Wiig, „Saturday Night Live”
• Holland Taylor, „Doi bărbaţi şi jumătate”

.

Michael C. Hall

Michael C. Hall

REGIE SERIAL DRAMATIC
• „Breaking Bad”
• „Dexter”
• „Lost: Naufragiaţii”
• „Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”
• „Treme”

.

REGIE SERIAL DE COMEDIE
• „Glee”
• „Modern Family”
• „Sora Jackie”
• „30 Rock”

.

SCENARIU SERIAL DRAMATIC
• „Friday Night Lights”
• „Soţia perfectă”
• „Lost: Naufragiaţii”
„Mad Men – Nebunii de pe Madison Avenue”

.

SCENARIU SERIAL DE COMEDIE

• „Glee”
• „Modern Family”
• „The Office
• „30 Rock”

.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton