Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„O zi din viaţă” este un documentar de aur

de Redactia Tvmania

Pe 26 august, intră în cinematografe proiectul de anvergură al YouTube, documentarul lui Kevin Macdonald („Ultimul rege al Scoţiei”) creat din 80.000 de filmuleţe trimise de oameni din 192 de ţări.

Vrei o alternativă la comediile de vară şi filmele pline doar de efecte speciale şi atât? „O zi din viaţă” e perfect pentru a aduce greutate în sala de cinematograf.

După ce a avut premiera la Festivalul de la Sundance, din ianuarie, fiind difuzat live pe YouTube în acelaşi timp, documentarul se lansează şi în România pe 26 august.

Conceput ca un proiect de aniversarea cinci ani de YouTube, „O zi din viaţă” a prins contur după ce site-ul a invitat oameni din întreaga lume să-şi filmeze viaţa timp de o zi: pe 24 iulie 2010.

Caleidoscopul care a rezultat (4.500 de ore de film reduse la doar 94 de minute) este un documentar viu, care călătoreşte de-a lungul şi de-a latul globului şi care vorbeşte despre iubire, boală, frică, greutăţi, viaţă în general.

Rezultatul e imprevizibil, editat excelent, nu plictiseşte nici un moment şi te emoţionează garantat.

Fie că e vorba despre naşterea unei girafe, un salt cu paraşuta sau un puşti care lustruieşte pantofi pentru câţiva pesos şi bomboane, „O zi din viaţă” (Life in A Day) surprinde natura umană în cele mai mici detalii şi e o capsulă a timpului în care fiecare dintre noi se poate regăsi. Iar coloana sonoră completează şi echilibrează perfect povestea cursivă de pe ecran.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te