Homepage  / Știri

„Piraţii din Caraibe 4” are încasări de peste 1 miliard de dolari

„Piraţii din Caraibe 4” are încasări de peste 1 miliard de dolari

de Redactia Tvmania

Franciza „Piraţii din Caraibe” este acum pe locul patru în topul seriilor cu cele mai mari încasări la box-office din istorie: al patrulea film a adunat peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.

Deadline.com scrie că „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi” – prima peliculă 3D din serie, care s-a lansat în România pe 20 mai – a adus 1.007.703.000 de dolari în buzunarele celor de la Disney, fiind al şaptelea film în lista încasărilor din istoria cinematografiei şi a doua producţie din franciză care depăşeşte miliardul de dolari, după „Cufărul omului mort” (2006).

Alte recorduri stabilite de pelicula cu Johnny Depp în rolul căpitanului Jack Sparrow sunt următoarele: e al treilea film Disney care încasează peste 1 miliard în mai puţin de 18 luni de la lansare, producţia cu cele mai mari încasări internaţionale la lansare şi pelicula din seria cu piraţi lansată în cele mai multe ţări din lume (58).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton