Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

„Robin Hood”, o posibilă franciză

de Redactia Tvmania

Actorul Russell Crowe (45 de ani) ar putea să dea lovitura cu următorul lui rol, cel al lui Robin Hood, din pelicula omonimă care va fi lansată în cinematografele româneşti pe 14 mai.

Conform dailyexpress.co.uk, regizorul filmului, Ridley Scott, plănuieşte să transforme filmul într-o franciză dacă acesta va fi un hit la box-office. Scott – care a mai colaborat cu Crowe la „Gladiatorul” (2000) – a explicat că are deja în minte câteva idei pentru o continuare.

„Filmul este despre începuturile omului care devine cunoscut drept Robin Hood. Nu înţelegi asta decât în ultimele minute. Putem presupune că va exista şi o continuare.

Sincer, m-am gândit «De ce să nu avem posibilitatea unei continuări, mai ales dacă este vorba despre un gen iubit de public, care nu a fost niciodată explorat la maximum?» Dacă am avea o parte a doua, ar exista mereu un inamic, Regele John, şi s-ar urmări domnia lui de 17 ani. Semnarea Magna Cartei ar fi actul final al lui Robin”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te