Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„România, te iubesc!”, de Paște în lumea călugărilor

de Redactia Tvmania

În prima zi de Paşte, de la ora 18.00, reporterul Alex Dima le va spune telespectatorilor Pro TV „Hristos a înviat!” în direct de la Mânăstirea Sinaia.

„Va fi o poveste care va împleti credinţa adevărată, curată, trăirea în mănăstire, curăţenia sufletească a unor oameni şi istorisiri despre mari cărturari”, spune Alex Dima despre ediţia specială numită „Oamenii sunt Lumina”.

Corespondentul „Ştirilor Pro TV” le va arăta telespectatorilor cum decurge viaţa de călugăr în Mânăstirea Rohia: „Vom merge pe urmele călugărului Nicolae Steinhardt. La Rohia a fost călugărit pe ascuns, departe de ochii Securităţii. Părintele Serafim, un înger de om, cel care l-a călugărit, vine cu mărturii tulburătoare”.

În aceeaşi ediţie, ÎPS Iustinian al Maramureşului îşi deschide casa pentru telespectatorii Pro TV.

„Este unul dintre înţelepţii ortodoxiei româneşti. Are 91 de ani, iar 71 de ani a trăit în călugărie. El găseşte răspuns la întrebări care pentru noi sunt fără rezolvare”, spune Alex Dima.

Nu în ultimul rând, reporterul Pro TV poposeşte în Libotin, pentru a afla cum sărbătoresc maramureşenii Paştele.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te