Cumberbatch este cunoscut mai ales în ţara natală (anul acesta vor auzi mai mulţi americani de el datorită filmului cu zvonuri de Oscar „Tinker, Tailor, Soldier, Spy”) pentru rolurile din filmul TV „Hawking” (2004, despre Stephen Hawking, care i-a adus o nominalizare la BAFTA) şi cele din producţiile BBC „Dunkirk” (2004) şi „The Last Enemy” (2008). Anul trecut, a fost Vincent van Gogh în filmul biografic „Van Gogh: Painted with Words”.
De ce este Holmes atât de popular în lume?
E un personaj iconic. A fost iubit în întreaga lume în ultimii 120 de ani. E ceva foarte ciudat şi excentric care îl face să fie tipic britanic şi absolut universal în acelaşi timp. E cel mai filmat personaj din istorie. Sunt aşteptări mari în ceea ce îl priveşte. Fără presiuni, deci!
Te-ai temut că ideea de a-l muta pe Sherlock Holmes din epoca Victoriană în modernitate nu va funcţiona?
Da, prima dată mă gândeam „Avem nevoie de asta?”. Dar imediat ce am citit scenariul mi-am dat seama că da, chiar avem nevoie de asta. E o idee prea bună ca să nu fie necesară!
E noul Sherlock potrivit pentru era high-tech în care trăim? Ce e modern la noul Sherlock?
Clar da. Acest Sherlock a scăpat de şapca pentru vânătoare şi de pipă! Nu e vorba despre jobenuri, e vorba despre păstrarea spiritului cărţilor. Vrem să-l scoatem pe Sherlock din ceaţă. Vrem să onorăm depăşit şi să dezvoltăm ceea ce nu poate fi depăşit. (Noul Sherlock) e plin de defecte şi asta te atrage la el. Nu un mascul alfa cizelat, care se alege mereu cu fata. Are o groază de probleme. E un neadaptat cu personalitate obsesivă, de dependent, un model pentru toţi detectivii moderni care ua probleme cu băutura şi drogurile. Dar asta e bine, îl face mai tridimensional. Dacă n-ar avea un călcâi al lui Ahile, n-ar fi uman. Nu poate fi infailibil.
Sherlock e şi erou de acţiune în serial. E mai mult ca Rambo decât ca Rimbaud, nu?
Evident. Nu-şi pune probleme legate de protecţia şi siguranţa muncii! În pielea lui Sherlock am împuşcat oameni, am alunecat pe capote de maşină, am lovit butoaie pline cu ulei aprins şi am fost aruncat în aer. În mod obişnuit joc roluri de intelectuali palizi, eterici, cu probleme şi proşti la pat. Aşa că acum mi-a plăcut enorm să fiu erou de acţiune!
Serialul pune accentul pe prietenia apropiată dintre Holmes şi Watson…
Clar, relaţia lor nu e o comedie romantică! (râde) Sherlock şi John sunt co-dependenţi. Holmes are nevoie de Watson pentru a-l păstra cu picioarele pe pământ, iar Watson are nevoie de Holmes pentru simţul aventurii. E o afecţiune mare între ei. Într-un cuvânt, vorbim despre camaraderie. Obţinută cu greu şi deloc sentimentală, dar intimitatea lor se dezvoltă din ceea ce li se întâmplă în serial şi la final ajung exact ca două boabe într-o păstaie. Evident că ideea ca doi bărbaţi tineri să împartă acelaşi apartament ridică ceva întrebări, la care se răspunde des în serial!
Ai avut emoţii înainte de a intra în pielea unui personaj pe care l-au jucat atât de bine atâţia actori înaintea ta?
Nu, n-am fost deloc intimidat. Versiunea noastră e atât de bine gândită încât nu m-au speriat comparaţiile cu foştii Sherlock. E adevărat că poate fi greu uneori. Când spui „Watson” sau iei în mână pentru prima dată o lupă, simţi greutatea a 120 de ani de istorie. Dar m-am simţit liber pentru că mi s-a dat o pânză albă pe care să-mi pictez propria poveste. Personajul nu e o regenerare a lui Holmes, e un Holmes nou-nouţ. Şi faptul că e o interpretare modernă mă scapă de presiune. Suntem cât se poate de departe de Holmes-ul victorian, dar păstrăm verva romanelor. În ciuda peisajului complet diferit, serialul e extrem de loial sufletului scrierilor originale.
Detectivul are o mulţime de fani devotaţi. Te temi că versiunea nouă îi va jigni?
Nu, nu mă îngrijorează deloc reacţia fanilor. Sper că echipa a făcut destule pentru a le face pe plac puriştilor, dar n-o să pierd nopţi gândindu-mă la asta. Steven şi Mark (Moffat şi Gatiss, creatorii serialului, care au colaborat şi la „Doctor Who” – n.r.) sunt pasionaţi şi obsedaţi de Holmes. Modernizarea pe care au adus-o poveştii se potriveşte cu vechiul Holmes. Au făcut o treabă remarcabil de bună: îi sunt fideli lui Conan Doyle şi în acelaşi timp vin cu ceva inteligent şi proaspăt. Dacă oamenii nu-l pot privi pe Sherlock fără şapca pentru vânătoare, pipă, sprânceana ridicată şi părul negru pieptănat lins, pe spate, atunci serialul nu e pentru ei. Dar producţia e despre esenţa lui Holmes. În orice context se află, va fi mereu un outsider – şi asta se potriveşte perfect în contemporaneitate.
Noul Sherlock ia şi droguri ocazional, nu-i aşa?
Câteodată. Nu are rost să ignorăm că are o personalitate obsesivă şi înclinată spre dependenţă. Spre deosebire de Morse (din serialul britanic cu detectivi „Inspector Morse” – n.r.), Wallander (din serialul britanic cu detectivi „Wallander” – n.r.) sau Lestrade (din „Sherlock” – n.r.), nu bea, dar are nevoie de altceva care să-l stimuleze. Oamenii îi văd consumul de droguri ca pe un fetiş, dar o face doar când e plictisit.
Ai jucat rolul unui geniu şi în aclamatul film BBC „Hawking”. Ce te atrage la astfel de roluri?
De ce joc roluri de genii? Habar n-am! Când nu sunt pe platouri, mă simt ca omul de Neanderthal! Poate din cauză că arăt ciudat!