Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„The Muppets” se întorc într-un lungmetraj

de Redactia Tvmania

În Studiourile Disney se lucrează de zor la „The Greatest Muppet Movie of All Time”, filmul urmând să intre în circuitul cinematografelor pe 23 noiembrie. Alături de îndrăgitele păpuşi vor juca actori şi cântăreţi celebri, precum Emily Blunt, Billy Crystal, Lady GaGa şi Jean-Claude Van Damme.

.

Păpuşile se reunesc pentru a organiza un spectacol de amploare (la care trebuie să adune un public format din 10 milioane de persoane), astfel încât să-şi salveze studioul de un magnat texan al petrolului (Chris Cooper) care doreşte preluarea acestuia.

Producătorii nu au dat mai multe informaţii despre povestea noului film, însă au anunţat distribuţia: Jason Segel (coscenarist şi producător executiv al filmului, actorul îl va interpreta pe Gary, personajul central), Amy Adams (o interpretează pe iubita lui Gary), Ricky Gervais, Lady GaGa, Dave Grohl (vocalistul trupei Foo Fighters), Emily Blunt, Alan Arkin, Zach Galifianakis, Jack Black, Billy Crystal şi Jean-Claude Van Damme.

Filmările au început în septembrie 2010, fiind realizate în mai multe locuri din Los Angeles.

„The Greatest Muppet Movie of All Time” este regizat de britanicul James Bobin şi va aduce o nouă păpuşă în echipă.

.

MAESTRUL PĂPUŞAR. Jim Henson (24 septembrie 1936 – 16 mai 1990) aducea faimoasele sale păpuşi la viaţă în „The Muppet Show”.

Păpuşile lui Jim Henson au ajuns departe

„The Muppets” au fost create de păpuşarul Jim Henson.

Kermit Frog, prezentatorul „The Muppet Show” (spectacolul englezesc a însumat cinci sezoane, difuzate în perioada 1975-1976), încearca să ţină sub control celelalte personaje şi interacţiona cu vedetele invitate în emisiune.

„Muppets în spaţiu”, al 6-lea şi totodată ultimul film pentru cinema realizat cu faimoasele păpuşi, a fost lansat în 1999.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te