Homepage  / Știri

„Totul despre sex 2” are cele mai proaste actriţe

„Totul despre sex 2” are cele mai proaste actriţe

de Redactia Tvmania

Zmeura de Aur, ceremonia de premiere a celor mai proaste filme ale anului trecut, care are loc în fiecare an cu o zi înainte de decernarea Oscarurilor, şi-a ales câştigătorii.

Dailyexpress.co.uk scrie că pelicula „Totul despre sex 2” a adunat trei trofee, pentru cea mai proastă actriţă principală („onoare” împărţită de protagonistele Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon), cel mai prost ansamblu actoricesc şi cea mai proastă continuare a unui film.

„Marele câştigător” al serii rămâne, totuşi, „Ultimul războinic al aerului”, pelicula 3D a lui M. Night Shyamalan, care a plecat acasă cu cinci zmeurici: pentru cel mai prost film al lui 2010, regizor, scenariu, actor secundar (Jackson Rathbone) şi cel mai prost mod de a folosi tehnologia 3D.

Cel mai slab actor principal a fost desemnat Ashton Kutcher, care nu a impresionat deloc în rolul din „Ziua îndrăgostiţilor”, în timp ce Jessica Alba a primit, pentru aceeaşi peliculă, un trofeu pentru rol secundar feminin.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton