Homepage  / Știri

„Urzeala tronurilor” va avea şi un sezon doi

„Urzeala tronurilor” va avea şi un sezon doi

de Redactia Tvmania

Inevitabilul s-a produs: după lansarea de pe 17 aprilie, din SUA, serialul „Urzeala tronurilor” a fost prelungit cu încă o serie, anunţă insidetv.ew.com.

Producţia inspirată de prima carte a seriei literare „Cântec de gheaţă şi de foc, ”scrise de George R. R. Martin – care este difuzată şi de HBO România în fiecare luni, de la 22.00 – va adapta anul acesta şi al doilea roman, „Încleştarea regilor” (1998).

„Suntem încântaţi de modul în care David Benioff şi D.B. Weiss au adaptat uimitoarea serie de cărţi şi suntem încntaţi de sprijinul media şi al fanilor. Aceasta este continuarea unui parteneriat creativ interesant”, a explicat preşedintele HBO, Michael Lombardo.

Primul episod al serialului în care Sean Bean deţine un rol principal a avut un rating bunicel: 2,2 milioane de telespectatori şi un total de 4,2 milioane, cu tot cu încă două reluări ale episodului.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton