Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Vorbe grele” debutează diseară la Antena 3

de Redactia Tvmania

Jurnalistul îl va avea ca invitat la prima ediţie pe Sorin Oprescu, primarul general al capitalei.

Începând cu 24 septembrie 2010,  în fiecare vineri de la ora 23.05, publicul fidel emisiunii „Vorbe grele” va putea urmări talk-show-ul lui Victor Ciutacu la Antena 3.

.

Aşa cum declara chiar realizatorul, mutarea emisiunii la Antena 3 echivalează cu promovarea unei echipe de fotbal din Europa League în Champions League: „E normal să vrei să evoluezi, e firesc să vrei să arăţi ce poţi în cel mai performant mediu posibil. Îmi place fotbalul şi, făcând o analogie, cred că am promovat din Europa League în Champions League”.

Primul invitat al emisiunii va fi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. De altfel, şi în prima ediţie „Vorbe grele” difuzată la Antena 2, acum 3 ani şi jumătate, tot Sorin Oprescu a fost invitat, realizatorul emisiunii menţionând că „e un soi de tradiţie”.

Emisiunea va aborda subiecte variate şi va avea invitaţi din toate zonele de interes pentru societatea românească, într-o discuţie liberă, din care telespectatorii îşi vor trage singuri concluziile.

.

Telespectatorii pot interacţiona direct cu Victor Ciutacu şi invitaţii săi accesând blogul emisiunii: https://www.antena3.ro/vorbegrele/.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te