Homepage  / Filme Online

10 ani de la lansarea filmului „Răzbunătorii”. Pelicula Marvel a schimbat definitiv universul filmelor cu supereroi

10 ani de la lansarea filmului „Răzbunătorii”. Pelicula Marvel a schimbat definitiv universul filmelor cu supereroi
6

de Vasilica Rogozanu,

În 2012, Studiourile Marvel lansau „Răzbunătorii”/ „The Avengers”, pelicula care aduna la un loc mai mulți supereroii celebri ai benzilor desenate. După zece ani, șase Pietre ale Infinitului și o mulțime de alți eroi simpatici veniți în ajutor, un lucru este clar: „Răzbunătorii” a marcat apariția unui alt tip de franciză hollywoodiană. 

Răzbunătorii (adică Omul de oţel, Thor, Hulk, Căpitanul America, Viespe şi Omul-Furnică) au făcut pentru prima dată echipă în septembrie 1963. Atunci Stan Lee şi Jack Kirby îi puneau „să lupte cu duşmani pe care un singur supererou nu-i poate distruge”. Au urmat benzi desenate spin-off şi un serial TV animat (în 2010), iar în 2012 marele ecran a fost lovit de pelicula care a devenit blockbusterul verii 2012.

Iniţiativa cinematografică a fost pusă în mişcare în 2008, o dată cu primul film pe care acestea l-au finanţat independent („Iron Man – Omul de oţel”) şi aspectul grandios al planurilor Marvel era indicat în 2009, de contractul pentru 9 filme (!) cu studioul semnat de Samuel L. Jackson (Fury) – care aduce grupul laolaltă în scenariu. 

Răzbunătorii din 2012 – Thor (Chris Hemsworth), Tony Stark/Omul de oţel (Robert Downey Jr.), Steve Rogers/Căpitanul America (Chris Evans), Bruce Banner/Hulk (Mark Ruffalo), Natasha Romanoff/Văduva Neagră (Scarlett Johansson) şi Clint Barton/Hawkeye (Jeremy Renner) – au făcut o poveste pe gustul criricilor, aceștia notând că pelicula oferă distracţie inteligentă şi escapism sofisticat. 

Chiar dacă cele cinci filme anterioare ale Marvel („Iron Man – Omul de oţel” (2008), „Incredibilul Hulk” (2008), „Iron Man – Omul de oţel 2” (2010), „Thor” (2011), „Căpitanul America: Primul Răzbunător” (2011)) – au deschis calea spre un succes, „Răzbunătorii” a schimbat regula jocului.

Au fost stabilite noi standarde și s-a dat liber apetitului pentru filmele cu supereroi. Lumea filmelor cu supereroi s-a schimbat definitiv. 

În cele trei filme care au urmat („Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron”, 2015, „Răzbunătorii: Războiul infinitului”, 2018, „Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, 2019), au apărut o grămadă de personaje care au prins la public (de la Războinicul iernii/Bucky, jucat de Sebastian Stan, la Dr. Strange/Benedict Cumberbatch, care e, în curând, la cinema, vioara întâi în „Dr. Strange Multiversul nebuniei”).

Personaje din „Răzbunătorii” au primit propriile seriale (cum ar fi „Hawkeye” sau „Loki” sau „WandaVision”, toate la Disney+), iar universul Răzbunătorilor e încă departe de a-și fi epuizat potențialul.

2015 – Avengers: Age of Ultron – Movie SetIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton