Homepage  / Știri / Televiziune

Se împlinesc 10 ani de la premiera serialului „Urzeala tronurilor”. HBO redifuzează faimoasa producție

Se împlinesc 10 ani de la premiera serialului „Urzeala tronurilor”. HBO redifuzează faimoasa producție
16

de Redactia Tvmania

Acum 10 ani, pe 17 aprilie 2011, vedeam primul episod din „Urzeala tronurilor”, în original „Game of Thrones” (2011-2019). Habar nu aveam atunci că titlul episodului, „Winter Is Coming”, va rămâne alături de noi, în cultura populară.

Deși din momentul în care s-a terminat serialul, HBO-ul tot vorbește despre noi proiecte, până acum nimic nu a ajuns încă pe micile ecrane. Dar probabil că împlinirea celor 10 ani de la debutul serialului-fenomen nu putea trece fără nici cea mai mică consemnare. Așa se face că pentru nostalgicii producției, HBO 3 difuzează în format maraton, din 19 aprilie până pe 25 aprilie, toate cele opt sezoane ale serialului „Urzeala tronurilor”.

„Game of Thrones” Season 8 (2019)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 16

Recorduri stabilite de „Urzeala tronurilor”

Serialul adaptat, de duo-ul David Benioff și D.B. Weiss, după seria de romane „Cântec de gheață și foc”, scrisă de George R.R. Martin, a devenit în timp „cel mai scump”, „cel mai vizionat”, „cel mai piratat”… Am strâns mai jos câteva dintre aceste recorduri.

# Audiențe. În iunie 2014, HBO a anunțat că „Urzeala tronurilor” a devenit oficial serialul „cel mai popular” din istoria sa, cu o medie de aproape 8 milioane și jumătate de telespectatori (număr obținut din adunarea vizionărilor directe pe cablu cu cele online), depășind „Clanul Soprano”, care deținea până atunci recordul.

# Emmy. Are 59 de premii Emmy, depășind recordul (de 37) deținut de „Frasier” până în 2004. În 2019, sezonul final a bătut un nou record: cele mai multe nominalizări la Emmy într-un sigur an – 32. Recordul anterior a fost stabilit în 1994 de „NYPD Blue”, cu 26 de nominalizări.

# Aprecieri. În 2013, Writers Guild of America a inclus „Urzeala tronurilor” în topul celor mai bine scrise seriale din istoria televiziunii. În 2015, The Hollywood Reporter a plasat serialul pe locul 4 în lista lor cu cele mai bune seriale din toate timpurile, un an mai târziu, Empire a plasat producția pe locul 7 în „Top 50 cele mai bune seriale”, iar Rolling Stone a numit „Urzeala tronurilor” „cel mai bun serial din toate timpurile”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton