Homepage  / Vedete străine

Despărțirile anului. 10 cupluri celebre care au ajuns la divorț în 2023

Despărțirile anului. 10 cupluri celebre care au ajuns la divorț în 2023

de Roxana Mirea,

Încurcate sunt căile dragostei. După ce au petrecut mulți ani împreună și au avut căsnicii frumoase, mai multe cupluri celebre au ales să se despartă. Iată 10 cupluri celebre care au ales să divorțeze în 2023.  

Sofía Vergara și Joe Manganiello 

După șapte ani de căsnicie, se pare că Sofía Vergara și Joe Manganiello se despart. Cei doi au dezvăluit decizia pentru Page Six, spunând: „Am luat decizia dificilă de a divorța. Ca doi oameni care se iubesc și țin foarte mult unul la celălalt, vă rugăm politicos să ne respectați intimitatea în acest moment, în timp ce parcurgem această nouă etapă a vieții noastre.” 

Această veste vine după ce mulți fani au rămas confuzi în legătură cu urarea rece a lui Manganiello de ziua de naștere a Sofiei. 

Ariana Grande și Dalton Gomez 

După ce zvonurile au început să circule în urma apariției ei fără inelul de logodnă și verighetă la Wimbledon, o sursă a confirmat că Ariana Grande și soțul ei, Dalton Gomez, s-au despărțit. Conform TMZ, Grande și Gomez s-au despărțit prima dată în ianuarie și chiar au încercat o reconciliere înainte de a decide în cele din urmă că „se îndreaptă spre divorț”. Sursa a adăugat, totuși, că nu există niciun fel de resentimente între ei, deoarece „au rămas prieteni și încă vorbesc la telefon în mod frecvent”. 

Ricky Martin și Jwan Yosef 

Ricky Martin și soțul lui, Jwan Yosef, au divorțat, după 6 ani de căsnicie. Anunțul surprinzător a fost făcut chiar de cei doi, printr-o declarație comună. 

Am decis să punem capăt căsniciei noastre cu dragoste, respect și demnitate pentru copiii noștri și onorând ceea ce am trăit ca și cuplu în toți acești ani minunați„, au declarat cei doi pentru People într-o declarație comună pe 6 iulie.  

Cea mai mare dorință a noastră acum este să continuăm să avem o dinamică familială sănătoasă și o relație centrată pe pace și prietenie pentru a continua creșterea comună a copiilor noștri, păstrând respectul și dragostea pe care o avem unul pentru celălalt”, a continuat declarația. Martin și Yosef, care s-au căsătorit în 2018, au împreună doi copii: pe Lucia, născută în 2018, și pe Renn, născut în 2019. 

Tori Spelling și Dean McDermott 

După 17 ani de relație și o perioadă de timp în care au încercat să o facă să funcționeze, Tori Spelling și Dean McDermott s-au despărțit. Aceștia au scris pe Instagram: „Cu mare tristețe și cu o inimă foarte foarte grea, după 18 ani împreună și 5 copii extraordinari, @torispelling și cu mine am decis să mergem pe drumuri separate și să începem o nouă călătorie pe cont propriu.” Ei au șters postarea la doar câteva ore mai târziu și susțin că sunt „mai bine ca niciodată”. 

Deși nu s-a aflat încă motivul oficial al despărțirii lor, se știa de ceva vreme că aveau probleme în cuplu. O sursă a declarat pentru People că „o parte din relația lor nu a fost niciodată complet reparată“ după ce Dean a recunoscut că a înșelat-o pe Tori, în 2014. 

Cei doi s-au căsătorit în 2006 și au împreună cinci copii: Liam, Stella, Hattie, Finn și Beau. 

Jeremy Allen White și Addison Timlin 

După puțin peste trei ani de căsnicie, Jeremy Allen White, cunoscut pentru rolul din „The Bear”, și soția sa, Addison Timlin, se despart, potrivit sheknows.com. Timlin a depus cererea de divorț pe 11 mai, conform TMZ. Cei doi au început să se întâlnească în adolescență, după ce s-au cunoscut pe platoul de filmare al filmului „Afterschool” din 2008 și s-au căsătorit în octombrie 2019.  

Cei doi au două fiice împreună: Ezer, în vârstă de 4 ani, și Dolores, în vârstă de 2 ani. 

Kevin Costner și Christine Baumgartner 

La începutul lunii mai, Christine Baumgartner a cerut divorțul de Kevin Costner, după 18 ani de căsnicie, invocând diferențe ireconciliabile. 

„Cu mare tristețe, circumstanțe independente de voința sa s-au petrecut, ceea ce l-a făcut pe domnul Costner să fie nevoit să participe la o acțiune de desfacere a căsătoriei”, a declarat un reprezentant al starului din „Yellowstone” pentru People. „Cerem ca intimitatea lui, a lui Christine și a copiilor lor să fie respectată în timp ce traversează această perioadă dificilă”, a mai precizat acesta. 

Costner și Baumgartner s-au căsătorit în septembrie 2004 și au împreună trei copii: pe Cayden, în vârstă de 15 ani,  pe Hayes, în vârstă de 14 ani, și pe Grace, în vârstă de 12 ani. 

Toni Garrn și Alex Pettyfer 

După aproape patru ani de relație, Toni Garrn și Alex Pettyfer s-au despărțit. Garrn a împărtășit vestea pe Instagram, via DailyMail, spunând: „Alex și cu mine am luat decizia dificilă de a divorța”. S-au logodit la sfârșitul anului 2019, după mai puțin de un an împreună, căsătorindu-se în octombrie 2020. Apoi, în iunie 2022, au avut o a doua ceremonie de căsătorie. Împreună au o fiică. 

Kurt Iswarienko și Shannen Doherty 

După 11 ani de căsnicie, Shannen Doherty a cerut divorțul de Kurt Iswarienko, după ce inițial s-au despărțit în luna ianuarie a acestui an. Reprezentantul lui Doherty a declarat pentru People:  „Divorțul este ultimul lucru pe care Shannen și l-a dorit. Din păcate, ea a simțit că nu i-a mai rămas altă opțiune.” 

Cei doi au început să se întâlnească pentru prima dată în 2008, după ce s-au cunoscut la o petrecere. Ulterior, s-au logodit în 2011 și au rămas puternici în timpul luptei lui Doherty împotriva cancerului. 

Reese Witherspoon și Jim Toth 

Căsătoriți din 2011, Reese Witherspoon și soțul ei, Jim Toth, și-au anunțat în mod neașteptat divorțul. Cei doi au dat vestea pe Instagramul actriței pe 24 martie. „Avem câteva vești personale de împărtășit… Cu multă grijă și considerație am luat decizia dificilă de a divorța”, se arată în declarație. „Ne-am bucurat de atât de mulți ani minunați împreună și mergem mai departe cu dragoste profundă, bunătate și respect reciproc pentru tot ceea ce am creat împreună.” 

Mesajul a continuat: „Cea mai mare prioritate a noastră este fiul nostru și întreaga noastră familie în timp ce parcurgem acest următor capitol. Aceste chestiuni nu sunt niciodată ușoare și sunt extrem de personale. Apreciem cu adevărat respectul tuturor pentru intimitatea familiei noastre în acest moment.” 

Cei doi au împreună un fiu, pe Tennessee James, în vârstă de 10 ani. 

Dan Reynolds și Aja Volkman 

Vocalistul trupei Imagine Dragons, Dan Reynolds, se desparte oficial de fosta soție Aja Volkman, de care s-a despărțit de câteva luni bune. Potrivit TMZ, Volkman a depus cererea de divorț pe 18 aprilie, deși cei doi sunt separați din septembrie 2022. 

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton