Homepage  / Timp liber

10 festivaluri din România la care poți să mergi în luna octombrie 2022

10 festivaluri din România la care poți să mergi în luna octombrie 2022

de Doinel Tronaru,

Sarabanda festivalurilor de pe tot cuprinsul țării nu dă semne de a se opri în luna octombrie. Dimpotrivă, luna octombrie, când toamna se înstăpânește peste tot și, cum se spune, “acum se culeg roadele”, pare să dea un nou imbold, atât organizatorilor, cât și publicului festivalier. Muzică, film, teatru, de toate pentru toți. 10 festivaluri pe care să le savurezi pe îndelete, în lumina arămie a toamnei, atât de specială.

Spuneam, pe la începutul lunii acesteia, în materialul dedicat festivalurilor lunii septembrie, că cei care nu au avut bani sau, pur și simplu, nu au avut posibilitatea, în prima lună a toamnei, să meargă la festivaluri să nu dispere, pentru că “sarabanda” festivalurilor va continua și în luna care urmează.

„Toamna relaxării noastre”

Într-adevăr, luna octombrie este, la rândul ei, bogată în festivaluri, avem, cum se spune, o toamnă bună și bogată, din acest punct de vedere. “Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” și mai bogată în festivaluri, putem spune, parafrazându-l pe marele Arghezi. 

O explicație posibilă este, desigur, relaxarea totală permisă de autorități după anii grei de pandemie, moment în care organizatorii, cum se spune, încearcă să-și “scoată pârleala”, dar și inventivitatea noastră tradițională și dragostea de artă a publicului românesc.

Muzică de toate felurile, teatru, cinema, toate se îmbulzesc pentru a atrage atenția amatorului de artă și drumeții, ca pentru “a-l pofti înăuntru”, într-un gigantic bâlci tradițional sau Grand Guignol. În plus, luna octombrie va vedea un turneu prin toată țara al formației basarabene de rock Alternosfera. Am ales pentru tine 10 astfel de manifestări, despre care zicem că merită să scoți banii din buzunar.

[toc]

Festivalul SoNoRo 17 Orient Express 2022

Când și unde are loc: 16 septembrie – 2 octombrie, București și Cluj-Napoca

Este ultimul weekend de desfășurare al acestui festival prestigios, dedicat muzicii “culte”, clasice și contemporane, ajuns deja, iată, la cea de-a 17-a ediție. Vrei să-ți “cureți urechile” de zgomotul de fond al civilizației contemporane și să faci parte din “elita” ascultătorilor? Ia-ți bilete la SoNoRo, pentru concertele din cele trei zile în care încă mai are loc! Săli de desfășurare: Palatul Bragadiru, Sala Auditoriu de la Muzeul Național de Artă al României, Apollo111 și multe altele.

“Tema din acest an – Orient Express – este inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru din perioada La Belle Époque și continuă tradiția edițiilor precedente, în care tonul dictat de nume s-a imprimat în cele mai mici detalii: repertoriul ales, spațiile neconvenționale, muzicienii invitați și atmosfera generală”, afirmă organizatorii.

Bucharest Fringe 2022 – Maratonul Teatrului Independent

Când și unde are loc: 23 septembrie – 2 octombrie, București

Vă era dor de teatru realmente independent, liber de orice constrângeri, bugetare și repertoriale? La rândul lui, “maratonul teatrului independent”, tradițional intitulat Bucharest Fringe, se află la ultimele trei zile de desfășurare, din cele 10 pe care le-a avut la dispoziție. Un weekend plin, care se va încheia duminică, cu festivitatea de premiere de la Teatrul Apropo.

“Cele mai bune producții independente ale ultimei stagiuni, dar și spectacole invitate, evenimente alternative și formule performative inovative se văd LIVE la Teatrul Apropo și la teatrele partenere (unteatru, The Pub Universității, Linotip – Centru Independent Coregrafic ș.a. – n. mea). Depășind perioada pandemiei, Festivalul își propune anul acesta să redea creatorilor independenți bucuria de a fi împreună, de a comunica, de a relua legătura vie cu publicul”, spun organizatorii.

Selecția pentru această ediție a fost realizată de criticii teatrului: Silvia Dumitrache, Oltița Cîntec și Cristiana Gavrilă, iar juriul de premiere pentru spectacolele aflate în competiție este format din: Marcela Motoc (actriță), Ana Turoș (actriță) și Theodor-Cristian Popescu (regizor și pedagog).

Transilvania Blues Festival 2022

Când și unde are loc: 30 septembrie – 1 octombrie, Brașov

Luna trecută, încă nu era gata line-up-ul acestui festival muzical important, așa că am rămas “datori” cu lista artiștilor participanți. “Restanța” este recuperată acum, când programul festivalului este gata și a fost anunțat. Transilvania Blues Festival ajunge în acest an la cea de-a patra ediție. Festivalul revine între 30 septembrie și 1 octombrie, cu premiere și exclusivități pentru România și Brașov.

“În cele două seri ale festivalului, în clubul Rockstadt, gazda noastră fidelă, vor concerta în premieră artiști importanți ai genului”, asigură organizatorii. “Pe lângă artiștii internaționali, dorim să promovăm și trupele românești de gen, artiști locali și autohtoni deja consacrați cât și muzicieni debutanți, așa că prima parte a primei seri – vineri 30 septembrie – e dedicată prietenilor noștri brașoveni de la Fernet Blues Company. Va urma în cea de a doua parte a serii, trupa americano-franceză Boney Fields, pentru prima dată la noi în țară: șapte muzicieni virtuoși, conduși de trompetistul originar din Chicago, Boney Fields. Va fi Blues, Jazz și Funk la calibru de intensitate maximă, cu un aer și atmosferă de James Brown, Motown și Prince”, mai spun aceștia.

“În a doua zi de festival, sâmbătă 1 octombrie, o altă trupă românească (Watzzy, tot din Brașov, un chitarist fabulos cu un show electric și mult aplomb, unul din muzicienii români în plină ascensiune) va introduce concertul Blues Caravan, în premieră în România și la Brașov. Proiectul Blues Caravan este unul inedit, itinerant european, cu artiști americani tineri și promițători, despre care sigur veți mai auzi. Anul acesta Blues Caravan are trei recitaluri, 2 prezențe feminine, pe Ghalia Volt și Katie Henry și pe chitaristul Will Jacobs.”

Pe parcursul celor două zile ale festivalului se va organiza și un târg de discuri vinil, lansare de carte de blues și un workshop special despre industria festivalurilor muzicale. Evenimentul este organizat de Asociația Transilvania Arts & Events și cofinanțat de Primăria Municipiului Braşov.

Bilete online pe iabilet.ro și la locații. Preț bilete 1 zi 80 lei, abonament 2 zile 135 lei. Preț la intrare în ziua concertelor, 100 lei.

Comedy Impro Fest 2022

Când și unde are loc: 1 octombrie – 2 octombrie, București

“Setea” de comedie a bucureștenilor va fi satisfăcută de acest festival, desfășurat timp de două zile, sâmbătă și duminică, la Teatrul Național București.

“Weekendul 1 – 2 octombrie vă așteaptă cu improvizație si cu comedie cât cuprinde la Teatrul Național București, la cel mai spectaculos festival de impro! Nu mai puțin de 17 spectacole și peste 8 ore de teatru, improvizație și sketch comedy vă așteaptă să râdeți cum nu ați mai râs demult, toate spectacolele având audiență pentru întreaga familie, fără limită de vârstă”, spun organizatorii.

“Comedy Impro Fest este organizat cu ocazia împlinirii a 12 ani de Academia de improvizație Improvisneyland. Spectacole sunt inovative, inspirate din filme sau romane, în versuri sau bazate pe teatru non-verbal, cu provocări, pe muzică sau la liber. În cadrul spectacolului Improjam, spectatorul este încurajat să urce chiar el pe scenă.”

Animest.17 / 2022

Când și unde are loc: între 7 și 16 octombrie, București

Deja tradiționalul “maraton” dedicat animației de toate felurile, românești și străine, ajuns la a 17-a ediție, are loc la București, între 17 și 16 octombrie. Vom reveni, desigur, asupra acestui eveniment cinematografic de excepție.

Până atunci, să spunem doar că programul complet al ediției este disponibil pe animest.ro. Biletele pentru toate proiecțiile și evenimentele speciale au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe https://eventbook.ro/festival/animest

Astra Film Festival 2022

Când și unde are loc: 10-16 octombrie, Sibiu

Este vorba despre o nouă ediție a unuia dintre cele mai prestigioase (și vechi) festivaluri de film din România și chiar din lume, dedicat în exclusivitate filmului documentar.

“Înființat în 1993, Festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, principala platformă a documentarului din România și una dintre cele mai importante din Europa, este în căutare permanentă de filme documentare cu o prezență puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât și în conținut. Specialiștii și publicul AFF Sibiu apreciază în mod deosebit calitățile cinematografice, onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea”, afirmă organizatorii.

ASTRA FILM FESTIVAL este un festival internațional de film documentar cu misiunea de a conștientiza realitățile lumii noastre și de a inspira înțelegerea diferitelor culturi și societăți prin promovarea acelui tip de cinema documentar care filtrează în mod complex și creativ preocupările lumii de azi. Programul Festivalului îi celebrează pe cineaștii care transformă cu îndemânare și talent poveștile umane în filme documentare relevante. Pentru perseverența cu care își continuă munca în ciuda impedimentelor de orice fel, festivalul consideră de datoria sa să aducă filmele lor în atenția publicului”, mai spun ei.

Dracula Film Festival 2022

Când și unde are loc: 12-16 octombrie, Brașov

“A 10-a ediţie a festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov, Dracula Film Festival, ce va avea loc în perioada 12-16 octombrie 2022, se anunţă a fi, în contextul revirimentului post-pandemic al evenimentelor destinate publicului larg, una foarte bogată în experienţe cinematografice, premiere europene, întâlniri ale publicului cu autori ai filmelor, concerte, expoziţii de artă, workshop-uri şi masterclass-uri”, spun organizatorii.

“Cu o tradiţie anuală neîntreruptă de a oferi cinefililor acces direct la o mare varietate de forme de expresie ale fanteziei, de la comedie neagră la film experimental şi documentar, de la Thriller sau Neo-Noir până la SF şi Horror, Dracula Film Festival îşi propune să justifice prin programul experienţelor pregătite pentru această ediţie aniversară includerea în lista din 2021 ale celor mai importante 50 de festivaluri de gen din întreaga lume, realizată de către Dread Central, reputatul site de informaţii şi analize dedicate spaţiului Horror.”

Filmtettfeszt- 2022 – Zilele Filmului Maghiar

Când și unde are loc: 14 octombrie – 16 octombrie, Timișoara

“Festivalul Filmtettfeszt are scopul de a prezenta publicului filme de artă produse recent în Ungaria, premiate la diferite festivaluri internaţionale, dar care nu au intrat în distribuţie cinematografică în România. În acelaşi timp, organizatorii au dorit să asigure un prilej de prezentare cineaştilor maghiari transilvăneni deja cunoscuţi sau aflaţi încă la început de carieră.”

Intrarea este liberă la toate proiecţiile şi evenimentele speciale din program. Filmele rulează subtitrate în limba română.

Se va prezenta (în ziua a 2-a, 15 octombrie, de la ora 18.00) și deja celebrul film, multipremiat, “Haita noastră / Külön falka / Wild Roots”, debutul regizoarei Hajni Kis.

Haita noastră ne spune povestea lui Niki, fetița în vârstă de 12 ani care locuiește cu bunicii ei, care nu pot controla copilul sălbatic. Când Niki află că tatăl ei, Tibor, a fost eliberat din închisoare, ea îl vizitează în ciuda tuturor interdicțiilor. Tibor lucrează ca bodyguard într-un club de noapte din Budapesta. Din cauza naturii sale violente, se află într-o luptă constantă cu toată lumea. El evită să-și cunoască fiica din cauza trecutului lui întunecat și a unui secret de familie, dar Niki nu poate fi ignorată. Cei doi străini se apropie încet unul de celălalt, dar circumstanțele nefavorabile sunt împotriva reunirii familiei.”

Les Films de Cannes 2022

Când și unde are loc: 21-30 octombrie, București și alte orașe din țară

Categoric, este vorba despre evenimentul cinematografic și festivalier al toamnei, un festival-“mamut” care prezintă, în premieră la București și în alte orașe universitare din țară, cele mai noi producții cinematografice de referință, de pe plan internațional. Vom reveni, bineînțeles, cu un articol detaliat despre programul acestei manifestări de excepție.

Turneu ALTERNOSFERA: THEATROLL | CORBUL TROIAN

Când și unde are loc: începând cu 29 și 30 septembrie, până pe 7 noiembrie, în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Brașov

Nu este vorba despre un festival propriu-zis, ci despre un turneu muzical al uneia dintre cele mai profesioniste și apreciate trupe de rock alternativ românești, basarabenii de la Alternosfera. Ineditul și factorul neconvențional este dat de faptul că spectacolele vor avea loc în cele mai frumoase săli de teatru și operă de pe tot cuprinsul țării.

Începutul a fost făcut de cele două concerte susținute de formație în sala Operei Naționale București (care are, după cum se știe, fix 1000 de locuri), joi, 29 septembrie, și vineri, 30 septembrie (al doilea concert are loc azi, de la ora 20.00). În curând, băieții vor pleca prin țară, așa că fii atent și vezi când ajunge Alternosfera în orașul tău.

“ALTERNOSFERA, una dintre cele mai iubite trupe de rock și alternative de limba română, inițiază un eveniment inedit, THEATROLL | CORBUL TROIAN – o serie de concerte în cele mai frumoase săli de teatru și operă din țară.

THEATROLL | CORBUL TROIAN reprezintă o serie de evenimente care vor avea loc în cele mai frumoase săli de teatru, operă și concerte din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Brașov.”

THEATROLL a pornit din dorința de a le oferi prietenilor noștri, fanii muzicii Alternosfera, o serie de concerte în care cele mai iubite piese ale noastre să fie reinterpretate și cântate pe scenă, alături de orchestră. Pentru THEATROLL vom schimba scena de club și de festival cu o scenă de teatru, unde luminile, decorul și costumele ne vor ajuta să construim, alături de publicul nostru, un nou univers. Acela al CORBULUI TROIAN. Deși CORBUL TROIAN are aceeași mecanică precum omologul lui legendar, adică infiltrarea, corbul troian este, pentru THEATROLL, cu adevărat un cadou, nicidecum o capcană; CORBUL TROIAN este cadoul nostru pentru fanii Alternosfera; un eveniment pentru care am lucrat în timpul pandemiei, atunci când toate scenele, fie ele de muzică sau de teatru, au fost închise”, transmit publicului băieții de la Alternosfera.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton