10 motive să urmăriţi „Mad Men”

.

.

.Din luna martie, TVR 1 va difuza primul sezon al serialului „Mad Men”. De ce merită să urmăriţi povestea angajaţilor unei agenţii de publicitate din anii ’60, aflaţi în cele ce urmează.

1. Personajul principal, Donald Draper (Jon Hamm), este fascinant. De la primul episod din seria întâi te atrage prin duplicitatea care i se pare atât de naturală, prin secretele pe care le ascunde trecutul lui, prin replicile rapide şi alura de „băiat rău care place tuturor femeilor”.

2. Are o idee originală: povestea este plasată într-o agenţie de publicitate (Sterling Cooper), în anii ’60. Mediul este interesant, toate episoadele conţin fragmente de idei şi campanii publicitare, iar a-i vedea pe angajaţi la lucru este fascinant (secvenţele în care protagonistul Donald Draper face brainstorming pe câte un şerveţel sunt geniale).

3. Serialul nu încearcă să dezvăluie totul privitorului: fiecare final de sezon este răsunător şi neaşteptat, dar începutul următoarei serii nu te lămureşte complet în privinţa celor întâmplate anterior, scenariul te lasă să aştepţi, cerne informaţia pic cu pic, ştiind cum să-ţi menţină mereu interesul la cote maxime.

4. Se investeşte serios în evoluţia fiecărui personaj, toţi având backgound-uri diferite: Betty Draper (January Jones) este soţia docilă, care găteşte şi face copii fără a pune întrebări (asta până când descoperă că soţul o înşeală); Peggy Olson (Elisabeth Moss) este secretara care devine copywriter; Pete Campbell (Vincent Kartheiser) este tânărul ambiţios care vrea constant o provocare şi nu se teme să joace murdar pentru a o primi; Joan Holloway (Christina Hendricks) este secretara cu iz de Marilyn Monroe; Roger Sterling Jr. (John Slattery) este unul din şefii cei mari, mare amator de femei mult mai tinere decât el.

5. Descrie perfect echilibrat societatea anilor ’60: pasiunea nelimitată pentru ţigări şi băutură (vezi secvenţele în care o femeie însărcinată pufăie de zor), antisemitismul şi homofobia sau lipsa de preocupare pentru mediul înconjurător – toate sunt portretizate cu grijă.

6. Bugetul enorm (fiecare episod costă între 2 şi 2,5 milioane de dolari; episodul-pilot a costat peste 3 milioane de dolari) al serialului certifică atenţia pentru veridicitate a producătorilor. În serial se folosesc obiecte de decor şi vestimentaţie specifice apocii, la final privitorul fiind transportat în anii ’60 fără pic de greutate.

7. Împleteşte cursiv evenimentele din viaţa personajelor fictive cu realitatea vremii: aflăm despre criza rachetelor cubaneze (din 1962) sau moartea lui JFK (din 1963).

8. Genericul de început e perfect realizat, fiind un tribut adus peliculelor lui Alfred Hitchcock, „Ameţeala” (1958) şi „La nord, prin nord-vest” (1959), care a influenţat – de altfel – întregul stil vizual al serialului.

9. Deşi abundă de plasare de produse, nu o face într-un mod evident: reclama se face prin intermediul campaniilor publicitare prezentate în poveste.

10. Nici un episod nu este plictisitor, nici unul nu este previzibil, iar atunci când se termină rămâi cu un singur gând: când apare următorul episod?