Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Oscar 2021

10 staruri hollywoodiene care nu au câștigat niciun premiu Oscar

de Redactia Tvmania

Ediția de anul acesta a Oscarurilor a fost, spun specialiștii din toată lumea, un experiment nobil, dar ratat, pentru că i-a lipsit strălucirea și magia de altădată. Iar asta s-a văzut în audiențe, cele mai mici din istorie. Diversitatea a fost cuvântul de ordine, nu doar la nominalizări, ci și la câștigători, unde au existat câteva surprize și unde au câștigat nume care, până mai ieri, nu ne spuneau mai nimic.

 

Dar cine spune că un trofeu Oscar este sinonim cu succesul la Oscar? Iată mai jos, o listă cu adevărate staruri hollywoodiene care nu au acasă niciun Oscar.

 

Bruce Willis

Un „mohican” al blockbusterelor, actorul de 66 de ani, cu filme celebre la activ, de la seria „Greu de ucis” la rafinatul „ Al șaselea simț” sau „Al cincilea element”, nu are niciun premiu Oscar și nicio nominalizare. 

 

John Travolta

Credeți sau nu, starul de 67 de ani, unul dintre cei mai versatili actori de la Hollywood, nu intră în clubul oscarizaților. Travolta are totuși două nominalizări la Premiile Academiei, pentru „Pulp Fiction” și apariția lui la „Saturday Night Fever”

 

Johnny Depp

Actorul de 57 de ani, celebru pentru personajele sale ciudate precum căpitanul Jack Sparrow, Edward Mâini-de-Foarfece, preferatul regizorului Tim Burton, nu a reușit să câștige Oscarul, deși a fost nominalizat de trei ori: pentru „Pirații din Caraibe”, „În căutarea Tărâmului de Nicăieri” sau „Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street”.

 

Robert Downey jr.

Debordând de talent, interpretul iubitului Iron Man are două nominalizări la Oscar, pentru două roluri fabuloase în „Chaplin” și „Tunet tropical”, dar nu are nici un trofeu. Nu e timpul pierdut pentru starul de 56 de ani!

 

Tom Cruise

Este, cu siguranță, unul dintre cei mai importanți și puternici bărbați de la Hollywood, cu milioane de fani și o pleiadă de blockbustere la activ. Dar nu are și o statuetă Oscar printre trofeele sale, deși a jucat și în pelicule apreciate și de critici, nu doar de cinefili: „Născut pe 4 iulie”, „Jerry Maguire” sau „Magnolia”. 

 

Harrison Ford

Nici măcar celebrul Indiana Jones nu i-a convins pe membrii Academiei Americane de Film să-i dea Oscarul! Actorul de 78 de ani are totuși o nominalizare , pentru „Martorul” (1985). Asta e, Forța nu a fost cu el!

 

Glenn Close

O legendă la Hollywood, actrița de 74 de ani are opt nominalizări la Oscar, pentru unele dintre cele mai incredibile roluri, printre care cele din „Atracție fatală”, „Legături periculoase”, „The Wife” sau „Reversal of Fortune”. Și cu toate astea, nici un trofeu…

 

Michelle Pfeiffer

Una dintre cele mai iubite și versatile actrițe, Pfeiffer (63 de ani) a fost de trei ori nominalizată de Oscar, însă de fiecare dată a fost nevoită să se recunoască învinsă: „Legături periculoase”, „The Fabulous Baker Boys” și „Câmpul dragostei”. 

 

Hugh Grant

Toată lumea îl cunoaște, toată lumea îl iubește! Cu toate astea, actorul britanic – care are 60 de ani! – celebrul din pelicule precum „Notting Hills”, „Patru nunți și o înmormântare”, „Pur și simplu dragoste” nu doar că nu a câștigat vreun Oscar, dar nu are  nici măcar o nominalizare.

Samuel L. Jackson

Unul dintre cei mai prolifici actori hollywoodieni, cu peste 100 de filme în cariera sa, multe celebre (de la seria „Răzbunătorii” la „Star Wars”), Samuel L. Jackson (72 de ani) are totuși o nominalizare  pentru munca în pelicula-cult „Pulp Fiction”.

 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te