Una dintre cele mai așteptate cărți ale acestui an este 1000 de ani de bucurii și dureri, de Ai Weiwei. Volumul este disponibil la BOOKZONE, de unde îl poți comanda la un preț excepțional și de unde îl vei primi în cel mai scurt timp de la plasarea comenzii. Ai Weiwei este unul dintre cei mai importanți artiști internaționali și vei înțelege de ce este atât de apreciat, în cele ce urmează.
Autorul s-a născut pe 28 august 1957 la Beijing și de-a lungul carieriei a jonglat cu mai multe domenii ale artei. Astfel, s-a remarcat drept sculptor, arhitect, fotograf, interpret, curator și adițional este și blogger. Pasiunea pentru arată nu este întâmplătoare, ci se trage din familie, tatăl său fiind poet, iar fratele vitreg remarcându-se drept pictor.
După cum spuneam, Ai Weiwei s-a remarcat atât în China, cât și internațional. Arta sa este definită de elemente provocatoare și politice, deoarece Ai Weiwei este un puternic opozant al guvernării chineze. Mai mult, este considerat emblemă a libertății de exprimare din China.
Nu doar se implică mulțumită artei sale, ci a semnat și Carta 08, fiind unul dintre cei 303 intelectuali care și-au inscris numele în acest document care critică în mod deschis guvernul chinez pentru poziția sa în ceea ce privește drepturile omului și democrația.
Despre Ai Weiwei este bine de știut și că a contribuit la realizarea Stadionului Național din Beijing, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară din anul 2008. Acesta a ocupat funcția de consilier artistic pentru arhitectura construcției. Începând cu anul 2015, Ai Weiwei a părăsit China și s-a mutat la Berlin, apoi în UK pentru un an, iar în prezent locuiește în Portugalia alături de familia sa.
Cartea 1000 de ani de bucurii si dureri de Ai Weiwei are 384 de pagini și a fost tradusă de curând și în română. Putem spune că este un volum excepțional, ce prezintă istoria Chinei ca fiind una dintre cele mai puternice economii din lume.
Autorul Ai Weiwei prezintă în carte modul în care a copilărit. Primii ani din viața i-a petrecut în exil, în regiunea cunoscută drept Mica Siberie, o zonă pustie. Apoi, după ce a reușit să iasă din exil, și-a petrecut prima parte a tinereții în SUA, urmând să se întoarcă în China unde devine un artist foarte apreciat. Mai apoi, devine un activist al drepturilor omului și libertății de exprimare.
Suntem siguri că vei aprecia această carte, deoarece vei descoperi și partea mai puțină plăcută a ceea ce înseamnă una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Nu toți oamenii se pot bucura de libertate în adevăratul sens al cuvântului, iar citind această carte îți vei da seama cât de mult contează să te poți exprima și să poți trăi așa cum îți dorești, bineînțeles fără a-i afecta pe cei din jur. Cartea poate fi comandată de la BOOKZONE!