Maestrul Horia Vîrlan ne-a povestit cum a început pasiunea lui pentru gătit, dacă mai face şi el mici greşeli în bucătărie şi de ce este mai bună mâncarea gătită la cazan, ca în armată.
Maestrul Horia Vîrlan ne-a povestit cum a început pasiunea lui pentru gătit, dacă mai face şi el mici greşeli în bucătărie şi de ce este mai bună mâncarea gătită la cazan, ca în armată.
.
Chiar dacă „Cireaşa de pe tort”, emisiunea cu care s-a consacrat, este în vacanţă până în luna august, îl puteţi revedea pe Horia Vîrlan în ediţiile emisiunii „Uite cine găteşte”, difuzate în reluare de postul de televiziune Prima, de luni până joi, de la 19.30. Maestrul Vîrlan (47 de ani) are o experienţă de 20 de ani în bucătărit.
Pasiunea lui pentru gătit a debutat din copilărie: „Apropierea de bucătărie s-a petrecut treptat, dar a început în copilărie, când, în zilele ploioase, stăteam în bucătărie pe lângă fustele bunicii şi deprindeam tainele preparării mâncării”, ne-a explicat acesta. De copilărie îi aduc aminte cel mai mult combinaţiile de mămăligă cu ouă jumări şi brânză sau mâncărică de dovlecei cu roşii şi mărar („Oh, Doamne! Ce mult a trecut!”).
Traseul lui profesional a implicat o perioadă de lucru prin România, apoi ani buni peste hotare: în 1991, a plecat în Ungaria („unde am lucrat în bucătăriile a două restaurante până în 1995”), din 1995 până în 1998 şi-a dovedit talentul în SUA, iar apoi s-a întors în ţară, unde a deschis un restaurant în asociere cu un prieten („dar n-a prea mers”).
„În continuare, am plecat să lucrez în Marea Britanie, iar după doi ani m-am reîntors în Bucureşti, continuând să lucrez ca bucătar-şef în două localuri. Am plecat apoi din nou în Marea Britanie, pentru a reveni definitiv acasă în 2005”, spune Horia Vîrlan. De atunci, a fost bucătar-şef la Şcoala Americană din Bucureşti, apoi a condus un restaurant de lux din Piaţa Dorobanţi şi acum e angajatul unei societăţi de consultanţă în alimentaţie publică. Şi, evident, apare la TV, deşi ne-a spus că „eu nu sunt vedetă, eu sunt bucătar”.
.
Horia Vîrlan a gătit prima dată pentru mai multă lume în armată („dar nu la ceaun, ci în vase speciale, numite marmite sau tigăi basculante”) şi spune că mitul mâncării gătite la ceaun nu este deloc fals: „Trebuie să spun că mâncarea gătită la cazan este mai gustoasă decât cea preparată în cantităţi mai mici, deoarece aromele ingredientelor se combină mai lent şi mult mai bine decât în vasele mici”.
De atunci, a evoluat continuu şi spune, „fără a fi suspectat de falsă modestie”, că a fost adesea felicitat de clienţi: „Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu felicitat, ba chiar am fost aplaudat de întreg localul sau adunarea pentru preparatele gătite”.
În bucătărie, maestrul Vîrlan face şi greşeli, ca tot omul: „Obişnuiesc frecvent să ard pâinea prăjită. Pur şi simplu uit de ea. Situaţii neplăcute am avut în bucătărie, dar nu am uitat reţeta şi nici nu am uitat ingredientele. Eu sunt bucătar profesionist, lucrez cu reţetar”.
Experimentează mult la cratiţă şi nu face doar reţete tradiţionale, încercate de atâtea ori şi reuşite: „Deoarece nu mai profesez într-un restaurant, ca bucătar, am timpul necesar şi pot să experimentez tot felul de preparate, lucru care îmi face o reală plăcere, chiar dacă nu tot ce gătesc îmi place ca gust”.