Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale coreene

3 seriale coreene de dragoste care încep pe Netflix în martie 2022

de Mioara Tronaru,

Din păcate, trebuie să așteptăm până spre sfârșitul lunii martie pentru a le vedea. Dar, pe 19, 20 și 28 ale lunii, vor intra pe platforma de streaming Netflix serialele coreene: „Twenty Five Twenty One”, „Forecasting Love and Weather”, respectiv „Business Proposal”.

Toate cele trei producții sunt așteptate, au distribuții de excepție și urmează tiparul consacrat al comediilor romatice sud-coreene. Vedeți mai jos toate detaliile.

Seriale coreene de pe Netflix martie 2022

„Twenty Five Twenty One”

PREMIERA: 19 martie 2022

Titlu localizat: „Douăzeci și cinci, douăzeci și unu”

Distribuție: Nam Joo-Hyuk, Kim Ji Yeon, Choi Hyun-Wook

Sinopsis oficial: „Într-o perioadă în care visele par de neatins, o scrimeră adolescentă își urmează ambiția și întâlnește un tânăr muncitor care caută să-și refacă viața”.

„Twenty Five Twenty One”, care își urmărește personajele din 1998 până în 2021, a avut premiera pe canalul local tvN pe 12 februarie 2022. În numai câteva zile, producția a intrat în top 10 cele mai vizionate seriale. Conform Good Data, „Twenty Five, Twenty One” s-a clasat pe locul 1, urmat îndeaproape de „Forecasting Love and Weather”.

Pe fostul model devenit actor Nam Joo-Hyuk, l-ați mai văzut în „Weightlifting Fairy Kim Bok-joo”, „Start-Up”, „The School Nurse Files” sau „The Bride of Habaek”.

Trailer Twenty Five Twenty One

„Forecasting Love and Weather”

PREMIERA: 20 martie 2022

Titlu localizat: „Starea vremii și-a iubirii”

Distribuție: Park Min-Young, Song Kang, Bak Yoon

Sinopsis oficial: „La administrația națională meteo, dragostea se prognozează la fel de greu ca ploaia și cerul senin pentru o angajată conștiincioasă și colegul ei plin de viață”.

„Forecasting Love and Weather” a avut premiera pe canalul sud-coreean JTBC tot pe 12 februarie 2022. Iar în topul audiențelor s-a clasat pe locul al doilea.

Toată lumea abia aștepta să o revadă pe actrița Park Min-Young (36 de ani), care a făcut o pauză de peste un an de la ultimul său serial, „When the Weather is Fine”. De această dată, ea face echipă cu tânărul Song Kang (27 de ani), care e tot timpul pe ecran. După „Sweet Home”, din 2020, în 2021, l-am văzut pe actor în nu mai puțin de trei seriale, toate de succes: „Love Alarm”, „Navillera” și „Nevertheless”. Toate producțiile sunt disponibile pe Netflix.

Trailer Forecasting Love and Weather

„Business Proposal”

PREMIERA: 28 martie 2022

Titlu localizat: „O iubire ca-n afaceri”

Distribuție: Ahn Hyo-Seop, Se-Jeong Kim, Seol In-ah

Sinopsis oficial: „Deghizată, Ha-ri merge la o întâlnire aranjată ca să-l sperie pe pretendent. Dar situația scapă de sub control când află că acesta e șeful ei și o vrea de soție”.

„Business Proposal” a avut premiera locală la SBS TV pe 28 februarie 2022. Este vorba despre o comedie romantică plasată la job, cu un „el” frumos, bogat, deștept și, evident, arogant și o „ea” împiedicată, sufletistă și fără noroc la bărbați. 

Pe frumușelul Ahn Hyo-Seop (26 de ani), cunoscut și sub numele Paul Ahn, l-am mai văzut în „Dr. Romantic” și în „Abyss”, ambele disponibile pe Netflix. Partenera sa este actrița și cântăreața sud-coreeană Se-Jeong Kim (25 de ani), nimeni alta decât bătăușa din „The Uncanny Counter”.

Trailer „Business Proposal

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te