Homepage  / Recomandări

4 filme de Paște pe care să nu le ratezi, la FilmBox Premium

4 filme de Paște pe care să nu le ratezi, la FilmBox Premium

de Ioana Maria,

FilmBox a pregătit cele mai bune filme cu cei mai în vogă actori, pentru sărbători de Paște cu divertisment de cea mai bună calitate.

Filme de Paște, vineri, 22 aprilie 2022, FilmBox Premium

Vineri, 22 aprilie, de la ora 21:00, Mel Gibson, Frank Grillo și Naomi Watts joacă într-un superfilm de acțiune din 2020: „Boss Level – capcana timpului”.

Mel Gibson pur și simplu strălucește într-un rol care pare că a fost scris special pentru el, după o relativă absență din pelicule de box office.

Frank Grillo – cunoscut publicului românesc pentru filme ca „Răzbunătorii: sfârșitul jocului” sau ”Căpitanul America: război civil” – a avut o pățanie… ca-n filme cu Mel Gibson la turnarea acestui film, despre care povestește:

„Am presupus că Mel e foarte versat în luptă – luptele de film, desigur – și la prima filmare, mi-a dat un cot cu cotul lui uriaș, așa că toată falca mea s-a dus… în altă parte. Nu am vrut să-l supăr pe Mel și nu puteam vorbi, așa că m-am întors la regizor și i-am spus „Cred că mi-a rupt maxilarul.” A trebuit să merg la doctor și în fiecare zi a trebuit să-și bage degetele între maxilarul meu și craniul meu și să-l lucreze astfel încât maxilarul să se desprindă în cele din urmă. A fost cea mai dureroasă experiență din viața mea de actorie.”

https://www.youtube.com/watch?v=9mkiY-37OG4

Filme de Paște, sâmbătă, 23 aprilie 2022, FilmBox Premium

Sâmbătă, de la ora 21:00, sub bagheta magică a regizorului Antoine Fuqua (Training Day, The Equalizer, Southpaw), avem din nou o seară de acțiune, cu un western ca la carte: o văduvă vrea să-și salveze orașul din mâinile unui „om rău”, așa că adună o gașcă de 7 pistolari care sunt… „Cei șapte magnifici”!

Byung-hun Lee, Ethan Hawke, Manuel Garcia-Rulfo, Denzel Washington, Chris Pratt, Vincent D’Onofrio și Martin Sensmeier

Printre ei, cei mai cunoscuți de pe afiș sunt Denzel Washington, Chris Pratt, Vincent D’Onofrio și Ethan Hawke

„Ca în orice film, trebuie să aduci tu, ca actor, ceva bun în el, astfel încât publicul să primească ceva bun de la el”, spunea Denzel Washington la premiera filmului, notând un amănunt mai puțin știut: „lui Antoine (Fuqua – n.r.) îi place să-și monteze mereu singur filmele”. 

Filme de Paște, duminică, 24 aprilie 2022, FilmBox Premium

FilmBox Premium este gazdă, chiar în ziua de Paște, duminică 24 aprilie, de la ora 21:00, a unui film care a împărțit critica de specialitate în două: „Ad Astra”, cu Brad Pitt și Tommy Lee Jones.

Pitt este un astronaut care pleacă într-o misiune spațialo-sentimentală: traversează nemilosul sistem solar pentru a descoperi adevărul despre tatăl său, un alt astronaut, Lee Jones.

Problema e că, după 30 de ani de la incident, există un pericol în toată această aventură, pericol care influențează deciziile astronautului.

”Călătoria este, de fapt, una a sufletului, nu una prin spațiu”, spunea Brad Pitt după lansarea filmului. ”Pe de altă parte, să nu ratați frumusețea vizuală a acestui film care te lasă, pur și simplu, cu respirația tăiată”, mai spune celebrul actor. 

Filme de Paște, luni, 25 aprilie, FilmBox Premium

Luni, FilmBox Premium încheie zilele de sărbătoare așa cum se cuvine: cu o supercomedie! „Ticăloasele” – Anne Hathaway și Rebel Wilson – sunt două infractoare simpatice care fac absolut orice pentru a se răzbuna pe bărbații care le-au rănit… sentimentele!

Imagini din filmul THE HUSTLE

„Primul lucru pe care l-am observat când am citit scenariul a fost cât de amuzant e! Am extrem de încântată să o văd pe Rebel jucând, deoarece scenariul a fost scris parcă special pentru ea și avea să-și folosească toate punctele forte”, a declarat cu modestie Anne Hathaway despre film, pe care îl puteți urmări luni, 25 aprilie, de la ora 19:25, pe FilmBox Premium!

foto: FilmBox

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton