Sarabanda filmelor clasice românești, datând din așa-numita “epocă de aur”, pe posturile autohtone de televiziune continuă. În weekendul acesta pot fi savurate pe îndelete, în răcoarea căminului și cu un pahar de scotch alături, titluri precum clasicul “Buletin de București”, care-a impresionat o țară întreagă în anii ’80, dar și iconicul “Filantropica” al lui Nae Caranfil, probabil cel mai cunoscut film românesc de după Revoluție.
Sătul de zăpușeală, poluare și miros de asfalt încins, astfel încât nu-ți mai vine să ieși din casă, nici măcar pe seară? Ai trecut deja prin toate producțiile cinematografice de artă, “de nișă”, care-abundă pe platformele de streaming, și le consideri plictisitoare, sau pur și simplu vrei să iei o pauză, mai ales că-i weekend?
Nu ești de acord însă nici cu gunoiul cinematografic în primul rând american, așa-numitul “trash”, care-a copleșit oferta media în “democrația” de după 1989? Îți rămâne întotdeauna varianta producțiilor cinematografice românești realizate înainte de căderea comunismului (sau imediat după), pe care să le vezi, deși e puțin probabil să nu fi făcut-o până acum (decât dacă, poate, ești foarte tânăr), sau să le revezi la nesfârșit, mereu cu aceeași plăcere.
Sunt filme care, cea mai mare parte dintre ele, dau seamă despre o inocență pierdută, par oarecum naive, în contextul actual. Par doar, pentru că asta se întâmplă întotdeauna cu epocile istorice și cu genurile artistice pe care trecerea timpului le transformă în ceva revolut. Contextul de care spuneam, însă, mult mai dur și brutal, din prezent le oferă valențe noi și le face să poată fi savurate mereu cu aceeași plăcere și interes.
Televiziunile știu asta, știu că merg “la sigur”, și programează cu frenezie titlurile din seriile cinematografice consacrate. Mai apar însă, câteodată, și titluri mai puțin difuzate, unele dintre ele veritabile “bijuterii”. Numai în weekendul acesta, de exemplu, pot fi văzute o raritate precum “Plecarea Vlașinilor” (1982), după romanul Ioanei Postelnicu, sau capodopera cinematografică “Filantropica”, regizată de Nae Caranfil în anul 2002.
1. “Buletin de București” (România, 1982). Regia: Virgil Calotescu. Cu: Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu-Matei
Unde și când poate fi vizionat: Prima TV, sâmbătă, 16 iulie, ora 19.30
Filmul acesta a făcut ca, la începutul anilor 1980, o țară întreagă să-i cunoască și să se “îndrăgostească” de cei doi actori principali: Mircea Diaconu (32 de ani la acel moment, deja un cunoscut actor comic, dar și dramatic) și Catrinel Dumitrescu (și mai tânără, 25 de ani). Cei doi au făcut în această comedie de situație un cuplu extrem de bine sudat, unul dintre cele mai de succes ale acelor ani și ale întregii perioade comuniste.
În plus, scenariul scris de Francisc Munteanu (care nu era deloc oricine în cinematografia românească a vremii) atingea o problemă socială sensibilă: Bucureștiul fusese declarat “oraș închis”, astfel încât singura soluție a tinerei absolvente interpretate de Catrinel Dumitrescu pentru a obține mult-doritul “buletin de București” era să simuleze căsătoria cu un șofer de taxi vorbăreț, jucat de Diaconu.
De-aici, încurcăturile curg, ca-n orice comedie de situație, dar și dragostea “așteaptă după colț”. Filmul a fost continuat, în aceeași formulă, prin “Căsătorie cu repetiție” (1985), care, chiar dacă nu s-a mai menținut la același nivel, s-a păstrat la unul onorabil. Împreună, cele două filme constituie o dilogie cinematografică de referință a epocii comuniste.
2. “Filantropica” (România-Franța, 2002). Regia și scenariul: Nae Caranfil. Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Viorica Vodă, Marius Florea Vizante, Florin Zamfirescu, Florin Călinescu
Unde și când poate fi vizionat: Pro Cinema, sâmbătă, 16 iulie, orele 20.30 și 1.00
Filmul acesta aproape nu mai are nevoie de nici o prezentare. Câteva dintre cele mai iconice replici și situații din întreaga cinematografie românească (“Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană”, în primul rând) se află aici, rod al talentului cu totul ieșit din comun al scenaristului și regizorului Nae Caranfil (aflat atunci la al 4-lea lungmetraj, să nu uităm, și la 41 de ani). Aș spune că filmul este mai mult decât un clasic, intrând deja în canonul peren al cinematografiei românești.
Filmul îl prezintă tot pe Mircea Diaconu, aflat de data aceasta la o vârstă mai matură: 52 de ani, în rolul unui profesor amărât de liceu, căruia i se “aprind călcâiele” după o frumusețe TV și trebuie neapărat să facă rost de bani, pentru a fi la înălțimea acestui “obiect al dorinței”. Îi stau alături actori numai unul și unul, printre cei mai buni ai cinematografiei românești, în primul rând regretatul Gheorghe Dinică, considerat un geniu al artei noastre interpretative.
Actrița Viorica Vodă, interpreta Dianei Dobrovicescu (25 de ani atunci), a stârnit scandal la recenta ediție a galei Premiilor Gopo, spunând că după acest rol a fost hărțuită sexual și nu i s-au mai oferit partituri corespunzătoare, de același nivel.
3. “Plecarea Vlașinilor” (România, 1982). Regia: Mircea Drăgan. Cu: Silviu Stănculescu, Emanoil Petruț, Eugenia Bosânceanu, Cezara Dafinescu, Ioana Drăgan, Florina Luican
Unde și când poate fi vizionat: TVR 1, sâmbătă, 16 iulie, ora 21.10
Ioana Postelnicu (1910-2004) a fost o scriitoare afirmată în celebrul cenaclu interbelic “Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, s-a vorbit chiar despre ea ca fiind “scriitoarea protejată” a marelui critic, în orice caz urma lăsată de ea atunci (debut cu “Bogdana”, 1939) a fost suficientă încât să fie inclusă, mai recent, în volumul de recanonizare scris de criticul și istoricul literar Bianca Burța-Cernat, intitulat “Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică” (2011).
A dat însă “lovitura” mai târziu, cu dipticul romanesc “Plecarea Vlașinilor” (1964) și “Întoarcerea Vlașinilor” (1979), o frescă a vieții rurale transilvănene din secolul al XVIII-lea. Cărțile descriu viața păstorilor din Mărginimea Sibiului, cu care scriitoarea avea legături de sânge (fiind născută în Poiana Sibiului, pe vremea când Sibiul încă se mai afla în Imperiul Austro-Ungar), au avut mare succes, așa încât decizia ecranizării lor a venit aproape de la sine.
Poate numele regizorului Mircea Drăgan (1932-2017) nu mai spune mare lucru în prezent, el trecând în umbra mult mai cunoscutului și “iconicului” Sergiu Nicolaescu, dar Drăgan este autorul, pe lângă al atât de îndrăgitei serii “Brigada Diverse”, al capodoperei cinematografice “Columna” (1968, pe scenariul versatului Titus Popovici) și al altor filme istorice de referință, precum “Neamul Şoimăreștilor” (1965) sau dipticul format din “Frații Jderi” (1974) și “Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975).
Poate această experiență în filmele istorice a fost motivul pentru care i s-a dat “pe mână” ecranizarea celor două cărți, acțiunea lor fiind plasată în Transilvania secolului XVIII, când păstorii, “mocanii” din zonă (așa-numiții “vlașini”, locuitorii satului Vlașini) își părăsesc pământurile strămoșești pentru a scăpa de persecuțiile Imperiului Habsburgic și ale împărătesei Maria Tereza, pleacă “în bejenie”.
“Plecarea Vlașinilor” a fost continuat, un an mai târziu, cu “Întoarcerea Vlașinilor” (1983), după celălalt volum al ciclului, și prezintă un “all-star-cast”, cu mulți actori de referință în distribuție. Chiar dacă cele două filme ale dilogiei cinematografice nu sunt chiar atât de clasice, ele merită vizionate, pentru tentativa de reconstituire istorică: sunt filme care nu se mai fac și nu se mai pot face acuma.
4. “Liceenii” (România, 1986). Regia: Nicolae Corjos. Scenariul: George Şovu. Cu: Ştefan Bănică jr., Oana Sîrbu, Mihai Constantin, Cesonia Postelnicu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru
Unde și când poate fi vizionat: TVR 2, duminică, 17 iulie, ora 13.10
Fără exagerare, dar poate acesta este filmul românesc cel mai de succes din întreaga perioadă comunistă. Apariția lui, ca un fel de continuare a ceea ce deja fusese marele succes “Declarație de dragoste” (1985), a luat pur și simplu prin surprindere, nepregătită, societatea românească, în acei ani de sfârșit ai “epocii Ceaușescu”, numiți acum “comunism târziu”, când lumea era deja buimăcită de privațiuni și de restricțiile din ce în ce mai severe impuse de dictator.
Ţin minte că am fost să vedem filmul cu școala (eram în liceu, la vârsta personajelor), la cinematograful Grivița, activitate nu numai permisă de profesoare și de directorul școlii, dar la care chiar au participat și aceștia. Așadar, filmul era considerat și de către ei ca având “o mare valoare educativă”. “Liceenii” a reușit însă să se impună, în anii care-au trecut de-atunci, ca un clasic și un evergreen al cinematografiei românești.
Contribuie la aceasta și frumoasa poveste de dragoste a protagoniștilor, una simplă și curată, așa cum nu mai găsești acum, într-o societate extrem de sexualizată și violentă, iar filmele recente despre “liceeni” redau tocmai acest infern al prostituției și al drogurilor în care s-au transformat liceele românești.
Scenaristul George Şovu (1931-2016) a reușit să găsească nu atât “spiritul epocii” (altfel, filmul e destul de pe linia de-atunci, comunistă), cât niște pattern-uri, niște constante ale felului cum gândesc adolescenții, și mai ales ale nostalgiei celor ajunși părinți. Să nu uităm cât de mult a contribuit la succesul filmului și muzica compusă de Florin Bogardo și interpretată de Stela Enache.
Regizorul Nicolae Corjos (1935-2022) s-a stins anul acesta, la vârsta de 86 de ani, bătrân și uitat, dar contribuția lăsată în urmă este considerabilă. Pe lângă prezența, în rolurile profesorilor, ale celor două icon-uri actoricești, Tamara Buciuceanu-Botez și Ion Caramitru, filmele seriei au lansat câțiva tineri actori de mare viitor, precum Ştefan Bănică jr. și Mihai Constantin, ambii fii de actori importanți.
Seara, la ora 20.10, tot pe TVR 2, se dă și “Liceenii rock’n’roll” (1992), regia tot Nicolae Corjos (de altfel, ultimul film cu “liceeni” realizat de acesta), prima producție a seriei de după Revoluție, dar farmecul peliculelor inițiale s-a pierdut în aceste filme postrevoluționare, care-au cedat prea devreme rigorilor comercialului à l’américaine care au dictat imediat după Revoluție.
5. “Cucoana Chirița” (România, 1986). Regia: Mircea Drăgan. Cu: Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Cezara Dafinescu, Adrian Păduraru
Unde și când poate fi vizionat: Pro Cinema, duminică, 17 iulie, ora 16.15
Ne-ntâlnim din nou cu Mircea Drăgan, regizorul “B.D.”-urilor și al “Vlașinilor”, pe Draga Olteanu-Matei am menționat-o și la “Buletin de București” (îndrăgita actriță nu doar interpretează rolul titular, dar este și autoarea scenariului), iar Coana Chirița, personajul imaginat de Vasile Alecsandri în secolul XIX, este unul dintre cele mai iconice ale literaturii române din toate timpurile.
Iată, prin conjuncția acestor factori, toate ingredientele nu numai pentru o comedie de succes, dar și pentru o interpretare care să devină cult în ochii generațiilor de cinefili ulterioare, cum este cea a Dragăi Olteanu în acest film. Ne raportăm mereu la Chirița când vorbim despre “monstruozitățile” unei modernizări prea grăbite, false și ipocrite (de tip “furculision”) și avem în minte imaginea Dragăi Olteanu în acest film (o interpretare remarcabilă a fost, în aceeași vreme, și cea a Tamarei Buciuceanu în teatru).
Dipticul constituit de acest film și cel care l-a continuat în anul următor, “Chirița în Iași” (1987), în aceeași formulă regizorală și interpretativă, este de referință în istoria ecranizărilor cinematografice românești.