„O concepție cât se poate de falsă este aceea că educația copiilor se referă strict la ceea ce trebuie făcut când aceștia se poartă urât. Că însuși miezul parentajului îl reprezintă ceea ce le spun ei copiilor când fac ceva rău. Însă, într-o familie, educația copiilor se manifestă zi de zi, atât în familie, cât și la școală sau la grădiniță.”, explică Hedvig Montgomery în cartea „Parentingul magic. Șapte pași simpli pentru o educație reușită a copiilor”, publicată la Editura Trei.
Ea vorbește nu doar despre propriile experiențe din cabinetul de terapie, ci și ca mamă, oferind cele mai bune trucuri și ghidându-i pe părinți către una dintre cele mai dorite realizări ale parentingului: copii și părinți care sunt bine cu ei înșiși. Și între ei.
Iată cinci motive pentru care cartea „Parentingul magic. Șapte pași simpli pentru o educație reușită a copiilor”, considerată noua biblie de parenting din țările nordice, este utilă părinților din toată lumea, abordând acest subiect atât prin prisma fiecărui participant implicat în creșterea și dezvoltarea copilului, dar și prin interacțiunile dintre aceștia, plus bagajul emoțional adus în această relație.
Nu există doar părinți care știu și copii care învață de la ei, ci există „o echipă, un grup, o familie” care crește și se schimbă împreună, în scopul creării sentimentului de unitate, firul roșu al acestei călătorii pe termen lung. „Pentru a crește niște adulți fericiți, încrezători în ei înșiși și bine adaptați în societate trebuie să începeți prin a crea o conexiune specială între voi și copii. (…) Ea va fi prezentă în orice moment al vieții, bun sau rău”, definind astfel sentimentul de apartenență și de familie pe care fiecare membru se poate bizui.
Ea explică faptul că, de multe ori avem tendința să privim familia prin prisma cutumelor și normelor sociale, riscând să nu mai vedem ceea ce ea are deja pozitiv. „Dacă începem să analizăm ce îi lipsește unei familii, pierdem adesea din vedere ceea ce este bun în ea. Nu are nicio importanță dacă familia e formată din doi sau din optsprezece membri. Important este ca aceștia să fie uniți, să se poată bizui unii pe alții, să se ajute și sprijine între ei. Pentru copil nu contează că familia e mare sau mică, atâta timp cât în ea există un adult cu o contribuție pozitivă.”
Cartea nu este un manual de instrucțiuni și nu vizează doar comportamentele copiilor, ci și ale părinților în diferite situații pline de provocări: de la gestionarea emoțiilor tuturor celor implicați în acest proces de învățare, până la acțiuni concrete precum accesul la internet și postările pe canalele de socializare, ale copilului, dar și ale părinților despre acesta. Un alt subiect abordat de autoare și care îi vizează pe părinți este legat de libertățile acordate copiilor versus hiperprotecția specifică societăților moderne. „Ori de câte ori faceți pentru copil ceva ce ar fi putut face singur, îi faceți un deserviciu. Până la urmă țelul este ca acești copii să devină treptat capabili să-și trăiască propria viață. Iar pentru asta au nevoie de practică.” Cum au nevoie și de conflicte, dar și să fie lăsați să se confrunte cu situații care produc frustrare, cu care se vor întâlni mai târziu, ca adult.
Hedvig Montgomery analizează rolul de părinte în acest proces și afirmă că acesta necesită cunoștințe, înțelepciune, mult curaj și o doză zdravănă de introspecție. Pentru că drumul de părinte înseamnă și o călătorie înapoi în propria copilărie, cu bune și cu rele. „Această carte își propune să vă provoace să analizați propria copilărie. Și să realizați ce anume din ea vă determină să reacționați într-un mod care poate nu este cel mai adecvat pentru buna dezvoltare a copilului.”
Nu doar propria educație și modele introiectate în copilărie vor fi supuse expunerii și analizei, ci și relația de cuplu, o dată cu sosirea noului membru în familie. „Totul este examinat sub lupă: cine sunteți, cum vă vorbiți unul altuia și cum colaborați”, pentru că nu numai părinții, ci și relația dintre ei devine un viitor model comportamental pentru cel mic. „Copiii care își văd părinții ducând o viață matură și împlinită vor dezvolta dorința de a deveni ei înșiși niște adulți aidoma.” De aceea, unul dintre cele mai importante sfaturi ale autoarei către părinți este să trăiască împreună cu copiii, nu pentru ei.
După cum subliniază psihoterapeuta norvegiană, părinții au tendința să uite individualitatea copilului, mai ales în copilăria mică și faptul că ei experimentează aceleași emoții ca și adulții, doar că nu au nici maturitatea, nici exercițiul de a le înțelege. Această cunoaștere revine în sarcina părinților, o dată cu exersarea răbdării. Și a empatiei, în ceea ce privește manifestările acestora care „pot trece de la joacă și râs la o adâncă disperare, în doar câteva minute”.
„Cea mai mare greșeală pe care o fac adulții este să trateze chestiunea ca și cum ar fi vorba de o problemă de ordin moral. <Doar mă pune la încercare>, . Dacă copilul trage la nesfârșit de jaluzele, nu o face pentru a obține o reacție de la voi, ci pur și simplu pentru că par interesante și scot niște sunete nemaipomenite. Dacă încercați să-l mustrați țipând la el sau exagerând amploarea actului, nu-l veți învăța decât un singur lucru: de voi ar trebui să-i fie frică, nu de jaluzele”.
Pe lângă limbajul accesibil, conținutul cărții Parentingul magic. Șapte pași simpli pentru o educație reușită a copiilor aduce în atenția părinților și problemele inerente fiecărei etape de vârstă, însoțite de exemple concrete și de sfaturi punctuale, care să îi ajute pe părinți să fie cea mai bună variantă a lor în această călătorie.