1. Poți descoperi problemele dentare în stadiu incipient
În general, atunci când ai dureri sau sensibilitate dentară, cel mai probabil ai de-a face cu diverse probleme, precum cariile. Însă, aceste probleme nu sunt ușor de depistat încă de la început, ci de obicei se află deja într-un stadiu mai avansat în momentul în care produc astfel de simptome.
De aceea, vizitele regulate la stomatolog sunt esențiale pentru a descoperi asemenea afecțiuni înainte să fie prea târziu. Astfel, ele pot fi tratate din timp și se pot evita complicații dureroase, care pot avea consecințe cu adevărat grave.
2. Poți menține sănătatea întregului organism
Deși mulți pacienți tind să omită acest lucru, o dantură nesănătoasă poate afecta sănătatea întregului organism. De exemplu, infecțiile de la nivelul dinților pot ajunge la sinusuri, iar o masticație necorespunzătoare poate provoca probleme digestive.
Dacă vei merge regulat la stomatolog, medicul se va asigura că dinții tăi sunt perfect sănătoși. Astfel, poți evita apariția celorlalte probleme de sănătate ce pot pleca de la o dantură precară.
3. Beneficiezi de costuri mai mici
Foarte mulți pacienți sunt îngrijorați atunci când vine vorba de controalele stomatologice deoarece se tem de costurile ridicate ale tratamentelor. Însă, cheltuielile majore pot fi evitate dacă aceștia vor merge regulat la medic.
Scopul principal al acestor controale periodice este de a depista la timp afecțiunile dentare. Acest lucru înseamnă că eventualele probleme nu vor evolua până la stadiul în care vor avea nevoie de un tratament complex, care va fi și mai costisitor. Așadar, poți economisi banii necesari pentru o astfel de intervenție viitoare având grijă de dantura ta și prevenind apariția problemelor grave.
4. Îți păstrezi zâmbetul frumos
Bineînțeles, putem spune că o dantură sănătoasă este și o dantură frumoasă. Dacă ești foarte preocupat de felul în care arată dinții tăi, atunci cu siguranță nu vei dori să sari peste vizitele periodice la stomatolog.
Medicul va putea realiza curățarea corespunzătoare a danturii prin detartraj și igienizare cu airflow și va recomanda posibile alte proceduri care pot îmbunătăți semnificativ aspectul dinților. Principalele intervenții recomandate în astfel de situații includ albirea dentară și aplicarea de fațete dentare, dar se pot realiza și alte proceduri mai complexe care îmbunătățesc atât felul în care arată dantura, cât și funcționalitatea sa.
5. Verifici starea lucrărilor dentare anterioare
Lucrările dentare trebuie îngrijite la fel ca dinții naturali și se vor păstra intacte cu ajutorul unei igiene dentare riguroase, ce include periajul de două ori pe zi, folosirea aței dentare, a apei de gură și a dușului bucal.
Însă, există riscul ca aceste lucrări să aibă de suferit. Pentru a se asigura că totul este în regulă, orice medic stomatolog va recomanda vizitele la fiecare 6 luni pentru a verifica starea acestora și a interveni la timp, în caz de nevoie.
Pentru un control de rutină sau pentru a cere sfatul medicului în legătură cu diverse proceduri mai complexe, poți vizita clinica dentară Denttaglio Clinic din Buzău. Acolo poți beneficia de servicii de calitate și de personal profesionist, care îți va răspunde tuturor întrebărilor și te va ajuta să îți păstrezi dantura cât mai frumoasă și sănătoasă.
Sursa foto: shutterstock.com