Timpul zboară și iată că se apropie, cu pași repezi, finalul acestei stagiuni de teatru bucureștene. Am ales cinci piese de teatru pe care nu trebuie sub nicio formă să le pierzi, în puținele săptămâni care au mai rămas, asta dacă nu cumva ești un iubitor de teatru fervent și ai bifat deja conștiincios aceste titluri.
Piesele alese aparțin unor autori celebri, care au scris istoria teatrului, precum marele scriitor rus Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), dar și unor nume foarte puțin cunoscute, “de nișă”, care așteaptă de-acum înainte să fie redescoperite, cum ar fi legendarul Alexandru Monciu-Sudinski.
Spectacolele de teatru sunt semnate de nume prestigioase ale scenei românești, atât din “garda” mai veche, cum ar fi Alexandru Dabija, dar și o “stea” a noii generații de regizori, precum nonconformistul și provocatorul Radu Afrim.
Ne-am orientat în selecție după propriile vizionări și impresii, dar și după părerea specialiștilor avizați și după numeroasele cronici de teatru care “au curs” pe parcursul acestei stagiuni, ca și a celor mai vechi.
Așadar, teatre precum Teatrul Național București sau Teatrul Odeon vă așteaptă cu porțile larg deschise să le vedeți cele mai bune producții, în aceste săptămâni de sfârșit de stagiune.
Cuprins
Cuprins
De ce trebuie să vezi spectacolul:
Această montare a avut premiera pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București cu ocazia sărbătoririi “centenarului” României (cine își mai aduce aminte acum de această sărbătoare, care a suscitat atâtea patimi atunci?), fiind “comandată” de directorul de-atunci al teatrului, regretatul actor Ion Caramitru.
Între timp, sala mare a teatrului poartă acum numele de “Ion Caramitru”, iar spectacolul a devenit una dintre cele mai “trainice” componente ale repertoriului primei scene a țării.
A contribuit la aceasta talentul tânărului regizor Radu Afrim, renumit pentru provocările sale scenice, Caramitru având fler în alegerea celui căruia i-a înmânat montarea, dorindu-și o viziune mai puțin “tocită” și convențională. Afrim are o viziune departe de cărările bătătorite și clasicizate, câteodată chiar abundând de clișee, prin care s-a studiat, de-a lungul vremii, romanul rebrenian, propunând o abordare modernă, chiar postmodernă pe alocuri, cu numeroase aluzii și ancorări în actualitate.
Dramatismul fără seamăn al poveștii inițiale (imaginată de Rebreanu plecând de la moartea în război a fratelui său, Emil) este sporit de interpretarea de excepție a actorilor din distribuție, în primul rând Alexandru Potocean (interpretul iconicului personaj al locotenentului Apostol Bologa) și Marius Manole (în rolul “Conștiinței” personajului, invenție afrimiană în text).
“Nu vreau să pun în scenă cartea lui Rebreanu, vreau să chestionez puțin ce s-a întâmplat cu noi în suta asta de ani și unde suntem… S-ar putea să fie ambițios, riscant, kitschos, greșit, dar aș vrea să pun față în față soldații aceia care au luptat pentru ceva atunci, deși mulți nu știau pentru ce luptă, cu niște tineri din zilele noastre, cu niște dialoguri și întrebări: Ce ați făcut în 100 de ani, cine eram noi la vârsta voastră, ce am făcut…”, a spus într-o întâlnire cu presa regizorul Radu Afrim.
Unde și când poate fi văzut spectacolul: Teatrul Național București, Sala “Ion Caramitru”; miercuri, 15 iunie, și joi, 16 iunie, ora 19.00; preț bilete: între 100 și 20 de lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Durata spectacolului: 3 h 10 min, fără pauză. Spectacol nerecomandat minorilor sub 14 ani
De ce trebuie să vezi spectacolul:
Textul, mai bine zis pre-textul spectacolului, pleacă de la Cehov și de la piesa sa ultra-clasică (despre cele trei surori dintr-un oraș rusesc de provincie, care au un singur leitmotiv disperat în viață: “La Moscova! La Moscova!”), dar este departe de a reprezenta o adaptare “cuminte” și convențională.
După marele succes cu “Pădurea spânzuraților” de la finele anului 2018, Radu Afrim a revenit, la final de 2019, pe scena TNB cu acest spectacol după cehovianul “Trei surori”, subintitulat “un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”. Este mai degrabă un “remix” al piesei clasice, șocant și provocator, cel puțin pentru spectatorii mai pudibonzi sau cu gusturi mai convenționale.
Ca în orice spectacol de Radu Afrim, aluziile la contemporaneitate, trimiterile la actualitatea cea mai fierbinte, erotizarea “fierbinte” a scenelor, chiar homosexualizarea lor, sunt la ele acasă. “«Trei surori» de la TNB nu este o montare «cehoviană» în sensul consacrat al termenului, ci oferă o viziune distinctă, recognoscibilă, în stilul care l-a impus pe Radu Afrim drept unul dintre cei mai neconvenționali și mai talentați regizori de teatru din România”, spun organizatorii.
Distribuția spectacolului este una de excepție, cuprinzând pe unii dintre cei mai iubiți și îndrăgiți tineri actori ai zilelor noastre: Raluca Aprodu (Mașa), Flavia Giurgiu (Irina), Natalia Călin (Olga), Emilian Oprea (Verșinin), Marius Manole, Istvan Teglas, Ada Galeș (Natalia Ivanovna).
Unde și când poate fi văzut spectacolul: Teatrul Național București, Sala “Ion Caramitru”; deocamdată nu sunt anunțate date noi de spectacol; preț bilete: între 70 și 30 de lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Durata spectacolului: 3 h, cu pauză. Spectacolul poate fi vizionat de copiii în vârstă de până la 14 ani, numai cu acordul sau împreună cu familia! (violenţă fizică, psihică şi de limbaj, minimă ca durată, intensitate şi număr de scene, nuditate)
De ce trebuie să vezi spectacolul:
Este cea mai recentă premieră a Teatrului Național București și deja a fost întâmpinată cu destulă controversă și a scandalizat spiritele mai pudibonde. Ceea ce am scris mai sus despre “Trei surori” – textul lui Cehov mai mult ca pre-text pentru acest tip de spectacole – este valabil și pentru acest “Pescărușul”, Jebeleanu fiind un tânăr regizor, de teatru și, mai nou, de film (locuiește la Paris de peste 10 ani; a debutat în cinematografie cu lungmetrajul “Câmp de maci”), în mod clar influențat de Radu Afrim, să nu spunem chiar un emul al acestuia, în orice caz considerat “una dintre cele mai puternice voci ale noii generații”.
Viziunea regizorului Eugen Jebeleanu, una extrem de personală și provocatoare, propune un teatru “al frământărilor și vulnerabilităților”. “Într-un context în care lupta pentru a cuceri teritorii este acută, Pescărușul lui Cehov în această viziune regizorală este un gest teatral ca o reacție la atrocitățile din jurul nostru, care chestionează conținutul și forma teatrului contemporan autohton și european, folosind un dispozitiv scenografic minimal la intersecția dintre teatru și film și elaborând un procedeu de convenție teatrală în care identitatea actorului se confundă cu cea a personajului”, explică regizorul.
Ca și în cazul celorlalte spectacole, distribuția noului “Pescărușul” este și ea una de excepție: tânărul Niko Becker (Konstantin Treplev), Irina Movilă (Arkadina), Ada Galeș (Mașa), Alexandru Potocean (Trigorin), Emilian Oprea (Dorn), Istvan Teglas (Sorin).
Unde și când poate fi văzut spectacolul: Teatrul Național București, Sala “Ion Caramitru”; sâmbătă, 11 iunie, și duminică, 12 iunie, ora 19.30; preț bilete: între 70 și 20 de lei (cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari).
Spectacol nerecomandat minorilor sub 16 ani: scene care îi pot afecta emoțional, nuditate, scene cu conotație sexuală.
De ce trebuie să vezi spectacolul:
Numele autorului de pe afișul acestui spectacol, Alexandru Monciu-Sudinski (născut pe 13 iulie 1944, la Turnu Măgurele), este o veritabilă legendă a literaturii românești postbelice, din timpul epocii comuniste mai exact. Provenind din “underground”-ul artistic bucureștean al acelei perioade, neavând nimic în comun cu linia și ideologia oficiale, Monciu-Sudinski a publicat în 1971 acest volum de povestiri, “Rebarbor”, scăpat ca prin minune de ochii și vigilența cenzurii comuniste, dar imediat interzis, scos de pe piață și întregul tiraj dat la topit.
Ulterior, scriitorul a mai publicat două volume aparent mai “cuminți”, de așa-numite reportaje, “Caractere” (1973) și “Biografii comune” (1974), pentru a “alege apoi libertatea” și a emigra în Suedia (de fapt, aproape exilat de autoritățile române). Acolo, prietenii și cunoscătorii din țară i-au pierdut, la un moment dat, urma – autorul pur și simplu dispărând din “radarul” public – și în prezent nu se mai știe dacă acest personaj legendar, Al. Monciu-Sudinski, se mai află sau nu în viață.
Povestirile din “Rebarbor” sunt fără seamăn, constituind (celebra schiță “Guliver”, de exemplu), prin cruzimea și grotescul lor, de care sunt animate, o demascare fără seamăn a modului de viață din comunism de la acea vreme. În opinia scriitorului, muzicianului și artistului plastic Mitoș Micleușanu (care l-a popularizat intensiv pe Monciu-Sudinski pe blogul său și pe un blog special dedicat), “Rebarbor” este “cel mai subversiv lucru care s-a scris în România în întreaga perioadă comunistă”.
Interzicerea și topirea tirajului inițial al cărții, trecerea autorului pe “lista neagră” după plecarea în Suedia, nereeditarea – cel puțin de către o editură serioasă – a celor trei cărți ale sale după Revoluție, caracterul dificil al prozei sale, cu toate au contribuit ca, treptat, numele lui Monciu-Sudinski să fie relativ uitat și să se scufunde în “underground”, nefiind cunoscut decât de foarte puțini specialiști și iubitori fervenți de literatură.
Regizorul Alexandru Dabija, unul dintre cele mai mari nume ale teatrului contemporan românesc, face acum, prin lăudabila inițiativă a acestui recent spectacol de la Odeon, un necesar gest de readucere în atenție, în actualitate, pentru “Rebarbor” și Alexandru Monciu-Sudinski, care să sperăm că va fi începutul unei cunoașteri mai bune, mai aprofundate a vieții și operei acestei figuri legendare a literaturii postbelice autohtone.
“Aș fi vrut să-l cunosc pe Monciu. Îi consider pe cei care au stat în preajma lui privilegiați, bineînțeles, dacă au rămas cu ceva amintiri. Am tot citit puținele lui cărți – este fără îndoială un formidabil prozator – și m-am tot întrebat de ce nu a mai scris sau, mă rog, de ce nu a mai publicat nimic după anii ‘70. Abia de curând, cred că am înțeles de ce. Și prețuirea mea pentru Monciu a crescut. Îi mulțumesc”, spune, cu ocazia acestei premiere, Alexandru Dabija.
Să spunem și că un spectacol “tras” din cărțile “Caractere” și “Biografii comune”, intitulat “Caractere” (subintitulat “șase portrete-dialog cu șase posibili interlocutori din viața noastră cea de toate zilele”) și pus în scenă de regizorul George Bănică, a mai avut loc în 1976 pe scena Teatrului Giulești (transformat, după Revoluție, în actualul Teatru Odeon), având în distribuție actori legendari ai vremii, precum: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Geo Costiniu.
Unde și când poate fi văzut spectacolul: Teatrul Odeon; deocamdată nu sunt anunțate date noi de spectacol.
Durata spectacolului: 2h.
De ce trebuie să vezi spectacolul:
Piesa “Delirium”, de Enda Walsh, este o reinterpretare radicală a romanului “Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski și este, totodată, prima montare a regizorului Vlad Massaci pe scena Teatrului Odeon. Textul piesei este rezultatul unei colaborări dintre multipremiatul dramaturg irlandez Enda Walsh și Teatrul O din Londra. “Delirium” a fost pentru prima oară pusă în scenă la Dublin în 2008, iar în piesă, “într-un cabaret al grotescului, al păcatului și al decăderii, se împletesc muzica, dansul, jocul de păpuși și animația”, conform Teatrului Odeon.
“«Delirium» m-a făcut să înțeleg mai bine cine sunt. Am simțit o relaționare foarte personală cu cei cinci Karamazovi, am avut mereu sentimentul că, prin acest spectacol, împărtășesc lumii informații despre mine. Cred că spectatorii vor avea și ei senzația că se recunosc în fiecare personaj de pe scenă și nu vor ști de ce. E, poate, pentru că fiecare dintre noi îi reunește în sine pe toți acești Karamazovi”, spune regizorul Vlad Massaci.
Așadar, dacă aveți impresia că știți, că cunoaștețti “Frații Karamazov”, romanul dostoievskian – și chiar îl cunoașteți –, și că acesta nu vă mai poate spune nimic nou, mergeți să vedeți această abordare inedită și originală, teatrală în primul rând, care se constituie într-unul dintre cele mai bune spectacole bucureștene ale ultimelor stagiuni.
Cei trei frați Karamazov sunt interpretați de Mihai Smarandache (Dimitri), Alexandru Papadopol (Ivan) și Vlad Bîrzanu (Alexei), bătrânul Feodor Karamazov de Marius Damian, iar brutalul Smerdiakov de Cezar Antal. Distribuția feminină este alcătuită din Mădălina Ciotea / Meda Victor (Katerina) și Sabrina Iaschevici (Grușenka), iar vocea Părintelui Zosima este asigurată de reputatul Constantin Cojocaru.
Unde și când poate fi văzut spectacolul: Teatrul Odeon; deocamdată nu sunt anunțate date noi de spectacol.
Durata spectacolului: 2h 35′.
Nerecomandat sub 16 ani.