Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

6 noi spectacole de comedie pe care nu trebuie să le ratezi

de Redactia Tvmania

Asociația Improteca, în colaborare cu Unfortunate Thespians, vă așteaptă în perioada 20-29 ianuarie 2023 la o serie de spectacole ce se desfășoară în cadrul unui proiect de schimb cultural aparut din dorința de promovare și susținere reciprocă.

„Proiectul inițiat de Asociația Improteca are ca scop sprijinirea teatrelor independente și promovarea diversității culturale în sectorul artistic independent. Prin această inițiativă ne arătăm solidaritatea către multe proiecte frumoase, realizate în sectorul independent. În timpul pandemiei și chiar și după, multe teatre au avut de suferit, numărul spectatorilor s-a redus semnificativ. Cu toate astea, sunt încrezător că promovarea spectacolelor de calitate va contribui la creșterea numărului de spectatori. E important să ”ne lăudăm” cu ce știm să facem mai bine.”, spune actorul și improvizatorul Andrei Bratu, fondatorul teatrului Improteca.

Cele șase spectacole speciale vor putea fi urmărite la The Pub și Teatrul Improteca după următorul program:

The Pub – Universității, Bulevardul Regina Elisabeta, Nr. 9, București

Teatrul Improteca, str. Comănița, nr. 9, București

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te