Homepage  / Timp liber

7 festivaluri pe care să le savurezi în septembrie 2022

7 festivaluri pe care să le savurezi în septembrie 2022

de Doinel Tronaru,

Să nu credeți că, dacă vara teoretic s-a încheiat la sfârșitul lunii august, pofta oamenilor de drumeții și de distracție s-a dus și ea, odată cu zilele mai călduroase. Sarabanda festivalurilor de toate felurile continuă și în luna septembrie, socotită prima lună a toamnei. Cu un clișeu des folosit, “toamna se numără festivalurile”.

Sarabanda festivalurilor continuă și în luna septembrie

Ca și în luna august, am ales pentru tine 7 festivaluri pe care să le ai în vedere (până la sfârșitul lunii septembrie, pentru că, stai liniștit, “sarabanda” festivalurilor va continua și în octombrie). Sunt pentru toate gusturile și din toate domeniile, dar sigur că primii vizați de organizatori sunt cei care fac parte din publicul tânăr (cel educat și cu bani). Sau, de ce nu, “tineri în spirit”.

Merită, pentru aceste festivaluri, să “spargi pușculița” și să iei banii din ea (pentru că e nevoie, pentru bilete, cazare, mâncare etc.), să-ți pui rucsăcelul în spate și să pornești în expediție și în aventură, “ca la 20 de ani” sau cum făceai în tinerețe. Festivalurile lunii septembrie sunt mult mai multe, dar iată ce am ales pentru tine.

[toc]

Buzău Internațional Arts Festival 2022

Când și unde are loc: 20 august – 20 septembrie, Buzău

Acesta este un festival “mamut”, care a început luna trecută, dar se desfășoară până pe 20 septembrie, pe frumoasele meleaguri buzoiene. Așadar, conform organizatorilor, “cea de-a doua ediţie a manifestării se va desfăşura între 20 august şi 20 septembrie, iar caravana BIAF va străbate un drum mult mai lung decât în ediția anterioară, ajungând în 10 localități din Buzău, dar și la publicul din alte județe din regiune. Un festival al tuturor artelor, în cadrul căruia putem participa la concerte, spectacole de teatru şi filme în premieră”. Mai multe informații se află pe https://biaf.ro/.

Oktoberfest Brașov 2022

Când și unde are loc: 1-11 septembrie 2022

Așa ceva aproape nu mai are nevoie de nici o prezentare. Combinația dintre celebrul brand Oktoberfest, berea care curge “în valuri” și Brașov (poate cel mai frumos oraș din România) este… fatală și irezistibilă. Organizatorii nu se dau în lături de la nimic pentru a-și lăuda “marfa”:

“Orășence, domni, domnițe, cavaleri, socri, bunici și bunicuțe, burlaci și familiști convinși, domnișoare și vecini vă spunem tuturor: ein Prosit! Adică: Noroc! De ce? Pentru că mai este puțin timp până când vom rosti acest cuvânt tare și răspicat, cu o halbă de bere Ciucaș rece în mână pentru a da startul unui nou episod Oktoberfest Brașov.

Ediția cu numărul 13 va genera un strat și mai gros din spuma amintirilor. 2022 înseamnă pentru organizatori 13 ani de petrecere cu bere Ciucaş din belșug, care va fi degustată de zeci de mii de turiști veniți din toate colțurile lumii pentru petrecerea de la Brașov, anunțată în perioada 1-11 septembrie, care se va ține în două corturi încăpătoare: Wiesenzelt și Kronstadtzelt, care vor fi amplasate pe locul fostului stadion Municipal”.

Așa că… ia trenul (pentru că, cu mașina, e dezastru pe Valea Prahovei) și dă o fugă la Brașov, până pe 11 septembrie! Sau, de ce nu, și după aceea, pentru a te bucura de frumusețea deosebită a orașului.

Alpin Film Festival 2022

Când și unde are loc: 5-11 septembrie, Brașov

Tot Brașov, dar un festival de film deja cu tradiție. Începe luni, la debut de săptămână, și ține fix 7 zile, până duminică. “Primul și cel mai amplu eveniment cultural internaţional de film, carte și fotografie, organizat în România, care îşi propune să promoveze civilizația montană cu valorile ei patrimoniale, turistice, ecologice, economice, de educaţie şi sportive. Accesul la evenimentele organizate în perioada 6-11 septembrie este gratuit, în limita locurilor disponibile”, vă îndeamnă la festival organizatorii.

Sunscreen Film & Arts Festival

Când și unde are loc: Constanța, 8-11 septembrie 2022

O nouă și inedită manifestare constănțeană, în extra-sezonul lunii septembrie (când, sincer, marea este mult mai frumoasă). Sunscreen aduce în Constanța cele mai premiate filme românești, dar și hituri de box-office internaționale (www.sunscreenfestival.ro).

Prima ediție Sunscreen este organizată de Transilvania Film și Asociația Festivalul de Film Transilvania, finanțată de Primăria Municipiului Constanța și în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat Constanța. Piața Ovidiu se va transforma pentru 4 zile într-un adevărat cinema în aer liber cu un ecran imens.

Sighișoara Blues Festival 2022

Când și unde are loc: 9-10 septembrie, Sighișoara

A 16-a ediție a Festivalului Internațional de Blues de la Sighișoara se va desfășura în Piata Cetății (500 locuri pe scaune), în perioada 9-10 septembrie 2022, cu două concerte pe seară prezentate de Berti Barbera. Mai multe detalii pe: https://blues-festival.ro/concerte-2022/.

Momente de Ogradă 2022

Când și unde are loc: 9-11 septembrie, Merișani (jud. Argeș)

“Conform tradiției și obiceiului evenimentului, ograda este deschisă și primitoare de oaspeți începând de vineri după-amiază (9 septembrie), zi de pre party cu DJ, și până duminică, 11 septembrie după prânz (cu tradiționalul mic dejun/prânz de exit). Ziua de sâmbătă, 10 septembrie, fiind cea care cuprinde și recitalurile trupelor invitate.

Cinci trupe vă vor fi gazde muzicale ale ediției din acest an. Vă veți delecta cu aromele, gusturile și poveștile instrumental-vocale pe teme de BYRON, THE KRYPTONITE SPARKS, FLUTURI PE ASFALT, EYEDROPS și RANA. KIRK & DHOPE vor fi la această ediție gazde în formula DJ Set. Momentul special de Beat Box va fi din nou rezervat pentru Codrin Pascariu, acompaniat de Florin Hanu”, spun organizatorii.

Transilvania Blues Festival 2022

Când și unde are loc: 30 septembrie – 1 octombrie, Brașov

Din nou Brașovul, da, pentru că Brașovul merită și orașul rulz în perioada aceasta! Organizatorii nu au anunțat încă line-up-ul acestui eveniment muzical, dar merită să stai cu ochii pe veștile din această parte a țării. Brașovenii sunt oameni foarte serioși, iar blues-ul este un gen muzical evergreen.

Sursa foto: Facebook

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton