Homepage  / Știri

70 de ani de la Holocaust | Discovery difuzează programul „O zi la Auschwitz”

70 de ani de la Holocaust | Discovery difuzează programul „O zi la Auschwitz”

de Redactia Tvmania

Discovery Channel comemorează 70 de ani de la Holocaust, difuzând producția O zi la Auschwitz, un program special de o oră despre experiența lui Kitty Hart-Morton, una dintre supraviețuitoarele lagărului de la Auschwitz. Programul va fi difuzat duminică, 25 ianuarie, de la ora 20.00.

 

La 70 de ani dupa eliberarea ei, Kitty Hart-Moxon se întoarce pentru o ultimă dată la Auschwitz-Birkenau. Ea este însoțită de două eleve, Natalia si Lydia, 16 ani, varsta pe care o avea si Kitty Hart-Moxon când a fost trimisă în lagăr.

Kitty Hart-Moxon a fost trimisa împreuna cu mama ei la Auschwitz-Birkenau, ca prizonier politic. Dupa ce au supraviețuit timp de doi ani în acest lagăr al morții, Kitty și mama ei au fost transferate într-un lagăr de muncă din apropiere de Wroclaw, Polonia, apoi trimise într-un marș al morții în Munții Sudeti, fără alimente sau adăpost.

Rămase în final în grupul de numai 200 de prizonieri supraviețuitori ai acestui traseu, pe care inițial porniseră 10.000 de oameni, Kitty și mama ei au fost încuiate într-un camion pentru vite și trimise la Bergen-Belsen. După război, Hart-Moxon și mama ei au imigrat în Anglia, unde în 2003 Hart-Moxon a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, acordat de Regina Elisabeta a II-a pentru o viață dedicata ideii de a educa publicul cu privire la Holocaust.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton