Modifica setarile cookie
Homepage  / Trailer / Vedete străine

A apărut trailerul filmului „A Man Called Otto”, cu Tom Hanks în rolul principal. Când va avea loc lansarea în cinematografe

de Cătălina Matei,

Deși era programat a fi lansat în preajma Crăciunului, filmul „A Man Called Otto”, cu Tom Hanks în rolul principal, va avea premiera mondială pe 13 ianuarie 2023. Între timp a apărut trailerul oficial. Pelicula este ecranizarea americană a romanului de succes „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman.

„A Man Called Otto” este o comedie cu accente dramatice, regizată de Marc Forster, iar David Magee a semnat scenariul. Este a doua adaptare cinematografică a romanului lansalt în  2012 „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman, după filmul suedez din 2015 cu același nume scris și regizat de Hannes Holm. În varianta americană, Tom Hanks este cel care îl interpretează pe Otto, eroul principal.

Otto este un văduv morocănos a cărui nefericire generală este exacerbată atunci când este dat afară din funcţia de preşedinte al asociaţiei de proprietari. Otto se hotărăşte să se sinucidă, însă fiecare încercare este întreruptă de o împrejurare care îl determină să ajute o vecină însărcinată. În acest proces, morocănosul dezvoltă noi relaţii care îl conduc într-o călătorie neobişnuită de la introspecţie la grijă faţă de ceilalţi.

Premiera producției în cinematografe a fost programată pentru 13 ianuarie 2023, iar trailerul a fost deja lansat.

Unul dintre producătorii filmului este şi Rita Wilson, soţia lui Tom Hanks, alături de Fredrik Wikström Nicastro de la  SF Studios.

Despre ecranizarea americană, Rita Wilson a declarat, potrivit deadline.com, că „Fredrik Backman a scris un roman care a distrat, mişcat şi inspirat nenumăraţi cititori prin personajul sau din Ove. Umanitatea poveştii a rezonat cu oamenii din întreaga lume, inclusiv cu mine. Întotdeauna am căutat filme care să aducă bucurie oamenilor şi, să sperăm, să creeze o experienţă comună de a ne recunoaşte pe noi înşine în ceilalţi. Este o onoare să produc acest film şi să-l aduc publicului de pretutindeni”.

Tom Hanks și soția lui, Rita Wilson. Foto: Hepta

În același timp și Fredrik Backman a anunțat data lansării filmului inspirat din cartea sa pe contul său de Instagram.

Acesta este Un bărbat numit Otto, bazat pe povestea mea despre Ove. Scris de David Magee, regizat de Marc Forster, cu Tom Hanks în rol principal. Soția mea este producător executiv, în cea mai mare parte m-am ocupat să nu stau în calea oamenilor. Ea se descurcă cu realitatea, eu cu imaginația, ea este în întâlniri făcând lucrurile să se întâmple și eu sunt într-o cameră liniștită undeva inventând lucrurile. Prietenii și familia mei știu că nu mă descurc foarte bine cu atenția, sau oamenii sau orice altceva. Dar voi face tot posibilul să mă bucur de asta. A fost o mare, mare aventură pentru întreaga noastră familie”, a scris Fredrik Backman.

Cartea lui Backman, „Un bărbat pe nume Ove”, s-a vândut până în prezent în peste 7 milioane de exemplare în întreaga lume, fiind tradusă şi în România, şi a rămas pe lista celor mai bine vândute cărţi a New York Times timp de 77 de săptămâni consecutive la momentul lansării. În 2015, a apărut și ecranizarea romanului în varianta suedeză, „En man som heter Ove”, nominalizat la Premiile Oscar în 2017 la două categorii: „Cel mai bun film străin” și „Cel mai bun machiaj și coafuri”.

Seriale la HBO și Netflix, inspirate din cărțile lui Backman

„Un bărbat pe nume Ove” nu este singurul roman al lui Fredrik Backman care este ecranizat. În prezent, două dintre titlurile scriitorului suedez au fost transformate în seriale. Esta vorba despre „Scandalul”, difuzat de HBO, și „Oameni anxioși”, produs de Netflix.

Cine este Fredrik Backman

Născut pe 2 iunie 1981, Backman este editorialist, blogger și unul dintre cei mai populari scriitori suedezi în acest moment. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi, iar în prezent trăiește la Stockhlom împreună cu soția și cei doi copii ai lor.

Pe lângă romanul să de debut „Un bărbat pe nume Ove”, care a cunoscut un succes fulminant, și alte volume de-ale sale fac furori și în România: „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, „Scandalul”, „Noi contra voastră”, „Oameni anxioși” și „Britt-Marie a fost aici” se numără printre ele.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te