Homepage  / Cinema

A apărut trailerul filmului „Cyrano”, cu Peter Dinklage. Criticii îl văd deja printre favoriții Oscarurilor din 2022

A apărut trailerul filmului „Cyrano”, cu Peter Dinklage. Criticii îl văd deja printre favoriții Oscarurilor din 2022

de Andreea Hentea,

Peter Dinklage și regizorul Joe Wright au colaborat la comedia romantică muzicală „Cyrano”, iar primul trailer arată promițător, scrie collider.com. 

Excelent actor de teatru și film, Peter Dinklage este cunoscut nu doar pentru rolul lui Tyrion Lannister din „Urzeala tronurilor” (care i-a adus un premiu Emmy și un Glob de Aur pentru cel mai bun rol secundar), ci și pentru interpretările remarcabile din filmele „Cafea, aspirină și miracole” / „Living inOblivion” (1995), „Punct de criză” / „Threshold” (2005), „Înmormântare cu peripeții” / „Death at a Funeral” (2007), „Cina mea cu Hervé” / „My Dinner with Hervé” (2018) sau din serialele „Anturaj”, „Prietenie pe muchie de cuțit”. 

Într-un moment în care filmele muzicale revin puternic în atenție, regizorul Joe Wright pare să fi avut o extraordinară inspirație de a-l distribui în rolul complex din „Cyrano”, film inspirat de nemuritoarea piesă scrisă de Edmond Rostand în 1897.

Nuanțatul actor investește cu tandrețe, inteligență și cu foarte multă sensibilitate rolul lui Cyrano de Bergerac, nefericitul îndrăgostit care se pricepe atât de bine să-și exprime în scrisori înflăcărate dragostea pentru Roxanne (jucată aici cu expresivitate de Haley Bennett), femeia iubită, dar nu îndrăznește să i se arate, cerându-i lui Christian (Kelvin Harrison Jr.), un bărbat mai atrăgător, să i se substituie la întâlnirea cu ea. 

„Cyrano” se anunță una dintre reușitele anului 2022

Dacă se spune că orice regizor visează, în secret, să realizeze un film muzical, regizorul Joe Wright („Mândrie și prejudecată”, „Remușcare”, „Anna Karenina”, „Darkest Hour. Ziua decisivă”, „Femeia de la fereastră”) a pus pasiune și multă inspirație în noua sa poveste.

Filmul său beneficiază de o imagine strălucitoare, coregrafii spectaculoase, numere muzicale elaborate și de o distribuție excelentă, începând cu Peter Dinklage, pe care criticii îl văd deja printre favoriții Oscarurilor din 2022 pentru rolul de aici. 

Celebra piesă a lui Edmond Rostand a cunoscut, de-a lungul timpului, numeroase montări de excepție, dar a inspirat și câteva filme. Cele mai cunoscute dintre ele sunt „Cyrano de Bergerac” (1990), cu Gérard Depardieu, Anne Brochet și Vincent Perez, dar și comedia „Roxanne” (1987), cu Steve Martin, Daryl Hannah și Rick Rossovich. 

Inspirat de textul clasic al lui Rostand, dar și de piesa de teatru scrisă de Erica Schmidt, montată în 2018, filmul de față, cu un scenariu scris de aceeași Erica Schmidt, îi are în alte roluri, pe lângă Peter Dinklage, Haley Bennett și Kelvin Harrison Jr., pe Bashir Salahuddin, Ben Mendelsohn și Scott Folan. 

Prezentat în premieră la a 48-a ediție a Festivalului de Film de la Telluride (desfășurat, conform tradiției, la începutul lunii septembrie), filmul a avut cronici foarte bune.

S-a scris că „Regizorul Joe Wright ne oferă o simfonie de emoții, muzică, romantism și frumusețe în „Cyrano”, reimaginând povestea atemporală a unui triunghi amoros sfâșietor. Cyrano de Bergerac (Peter Dinklage) strălucește în conversații și în lupta cu spada, dar se teme să apară în fața luminoasei Roxanne (Haley Bennett), așa că îl trimite la întâlnire pe frumosul Christian (Kelvin Harrison Jr.), de care aceasta pare să fi fost impresionată din clipa în care l-a văzut”. 

Filmul „Cyrano” va intra pe ecrane la începutul anului 2022 (încă nu știm dacă și când va ajunge și în România), dar până atunci puteți urmări impresionantul său trailer:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton