Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

A încetat din viaţă Steve Jobs, fondatorul Apple

de Redactia Tvmania

Fondatorul companiei Apple, Steve Jobs, a încetat din viaţă la 56 de ani, după o luptă de şapte ani cu cancerul pancreatic, anunţă ABC News.

Familia lui – era căsătorit cu Laurene Powell din 1991 şi aveau trei copii, Reed Paul, Erin Sienna şi Eve – a explicat într-un comunicat de presă că a murit împăcat, înconjurat de familie şi prieteni, dar nu a confirmat cauza morţii.

Jobs a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în 2004, a făcut un transplant de ficat şi s-a luptat cu boala, iar în ianuarie anul acesta a demisionat de la şefia companiei, care a trecut în administrarea lui Tim Cook.

Homepage-ul site-ului Apple a marcat tristul moment, afişând pe toată pagina o imagine alb-negru cu acesta, cu textul „Steve Jobs 1955-2011”. Dând click pe imagine, se poate citi „Apple a pierdut un geniu vizionar şi creativ şi lumea a pierdut un om minunat”.

„Cei dintre noi care am fost atât de norocoşi şi am lucrat cu el am pierdut un prieten drag şi un mentor care ne inspira. Steve lasă în urmă o companie pe care doar el ar fi putut-o construi şi spiritul lui va sta mereu la baza Apple”.

Jobs este considerat un inovator în domeniu, contribuţiile sale schimbând lumea comunicaţiilor.

Reacţii au venit din partea Casei Albe, a rivalului Bill Gates (care a spus „Am fost colegi, rivali şi prieteni de-a lungul a mai mult de jumătate din vieţile noastre”) şi a lui Mark Zuckerberg.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te