Homepage  / Vedete / Vedete străine

A murit legendarul producător de filme horror, George A. Romero

A murit legendarul producător de filme horror, George A. Romero

de Redactia Tvmania

Legendarul producător de filme horror, denumit și tatăl filmelor moderne cu zombie, George A. Romero, a murit la vârsta de 77 ani, anunță familia sa, potrivit publicației Dailymail.

Romero a murit în timpul somnului, după „o luptă scurtă, dar agresivă” cu cancerul la plămâni, a declarat managerul acestuia pentru publicația Variety.

Managerul lui Romero, Chris Roe, a declarat că regizorul a murit înconjurat de soţia şi de fiica sa, ascultând melodia de pe genericul filmului „The Quiet Man”, „unul din filmele preferate ale sale”.

Deşi primul său film, „Noaptea morților vii”, nu utiliza expresia de „zombi”, acesta a înfăţişat cadavre readuse la viaţă care comiteau acte de canibalism. Filmele anterioare înfăţişau personajele zombi ca fiind oameni care au fost vrăjiţi prin voodoo. La data lansării, regizorul a fost criticat pentru scenele sângeroase, mai târziu acesta devenind filmul ce punea bazele filmelor horror şi cu zombi.

George A. Romero a început să dezvolte genul zombie în calitate de co-scriitor (împreună cu John A. Russo) și regizor al filmului “Night of the Living Dead” din 1968, care a fost prezentat generațiilor următoare de producători de film, cum ar fi Tobe Hooper și John Carpenter, ca fiind genul de producție cu buget mic și încasări mari.

Romero a mai regizat şi alte filme inclusiv comedia din 1971 „There’s Always Vanilla”, filmul din 1978 cu vampiri „Martin”, şi adaptarea din 1982 după Stephen King, „Creepshow”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton