Caitriona Balfe, pe care o știți din serialul „Străina”/ „Outlander”, a luat pe toată lumea prin surprindere cu cea mai recentă schimbare din viața ei. Actrița de 41 de ani a anunțat că a devenit mama unui băiețel.
Caitriona Balfe, pe care o știți din serialul „Străina”/ „Outlander”, a luat pe toată lumea prin surprindere cu cea mai recentă schimbare din viața ei. Actrița de 41 de ani a anunțat că a devenit mama unui băiețel.
Caitriona, care îi dă viață lui Calire Fraser în celebrul serial „Străina”/ „Outlander”, a scris un mesaj lung pe contul său de Instagram. Pentru început, vedeta le-a cerut iertare fanilor pentru faptul că a lipsit o perioadă din mediul online și a dezvăluit că, în tot acest timp, a avut „la cuptor un mic omuleț”.
„Am stat departe de paginile de socializare pentru o perioadă, timp în care mi-am acordat timpul necesar să coc la cuptor acest omuleț… Suntem atât de recunoscători acestui suflețel pentru că ne-a ales să îi fim părinți”, a scris Balfe, pe Instagram, în dreptul unei imagini în care poate fi văzută și mânuța bebelușului.
Actrița a recunoscut totodată că îl venerează pe fiul ei și că nu se poate abține să nu se gândească la ce îi pregătește viitorul, „cine va deveni, unde va merge și care va fi aventura vieții lui”.
„În acest moment, el pare atât de mic și de fragil și îmi amintesc mereu cât de recunoscătoare sunt că trăiesc într-un loc, într-o perioadă în care el s-a născut în pace și siguranță”, a scris Caitriona Balfe, referindu-se la situația dramatică în care se află acum femeile și copiii din Afganistan.
Postarea mai sus menționată, în care Caitriona Balfe a împărtășit cu fanii ei din mediul online prima imagine cu bebelușul ei, a adunat aproape 230 de mii de aprecieri în doar trei ore de la publicare. Fanii au felicitat-o imediat de proaspăta mămică:
Filmările pentru sezonul 6 al serialului „Outlander” s-au încheiat în iunie, scrie dailyrecord.co.uk, ceea ce înseamnă că protagonista a fost nevoită să își ascundă burtica de gravidă sub hainele purtate de Claire Randall, rochii în genul celor purtate de femei în secolul al 18-lea.
Sursa foto: Instagram, Hepta