Warner TV vine cu o surpriză pentru fanii filmelor „Academia de Poliție/ Police Academy”. Cele șapte filme vor fi divuzate la postul de televiziune începând cu data de 10 ianuarie, de la ora 20:10. Cele șapte filme sunt: „Police Academy”, „Police Academy 2: Their Firts Assignment”, „Police Academy 3: Back in Training”, „Police Academy 4: Citizens on Patrol”, „Police Academy 5: Assignment: Miami Beach”, „Police Academy 6: City Under Siege” și „Police Academy 7: Mission to Moscow”.
„Academia de Poliție”, maraton la Warner TV
Cele șapte filme din seria „Academia de Poliție/ Police Academy” vor fi difuzate de Warner TV în săptămâna 10 – 16 ianuarie, de la ora 20:10. Primul lungmetraj din franciză, lansat în 1984, are în centru mai mulți inadaptați care se înscriu la Academia de Poliție dintr-un oraș al cărui nume nu este precizat. Farsele și greșelile nu le sunt acceptate de instructori, însă ei reușesc să iasă cu bine din diverse situații. Regizată de Hugh Wilson, comedia îi are în distribuție pe Steve Guttenberg, G. W. Bailey, Kim Catrall, David Graf, Bubba Smith și George Gaynes.
„Police Academy 2: Their Firts Assignment”, apărut în 1985, este regizat de Jerry Paris, iar Steve Guttenberg, Bubba Smith, David Graf și George Gaynes revin în distribuție. Țicnita echipă de absolvenți primește o primă misiune – să prindă o bandă periculoasă care comite diverse fărădelegi în oraș.
În „Police Academy 3: Back in Training” (1986), absolvenții comandantului Lassard (jucat de George Gaynes) revin la școală pentru a antrena noi recruți și pentru a împiedica închiderea acesteia. Din nou, norocul este de partea lor și reușesc să iasă din încurcături care îi pun în situații comice. Steve Guttenberg, Bubba Smith, David Graf și George Gaynes revin în rolurile lor, la fel și regizorul Jerry Paris.
Despre filmele „Academia de Poliție”
„Academia de Poliție” / „Police Academy”, maraton la Warner TV. „Police Academy 4: Citizens on Patrol” prezintă aventurile absolvenților din 1984 în încercarea de a antrena mai mulți voluntari civili care să lupte împotriva infracțiunilor stradale.Jim Drake a regizat comedia lansată în 1987, iar în distribuție, alături de ofițerii binecunoscuți, apare Sharon Stone.
Acțiunea se mută în Miami, când un comandat de poliție urmează să primească o distincție onorifică în orașul din Florida. Pe aeroport, el preia o altă geantă decât a sa și în aceasta se află diamante furate. Problema ia amploare când hoții le vor înapoi.
Alan Myerson a regizat „Police Academy 5: Assignment: Miami Beach” (1988), din distribuția căruia fac parte Bubba Smith, David Graf și George Gaynes. Cadeții stângaci iau cu asalt străzile după ce trei bătăuși inepți reușesc să pună la cale un val de infracțiuni.
„Police Academy 6: City Under Siege” (1989) este regizat de Peter Bonerz, cu Bubba Smith, David Graf și George Gaynes, între alții, revenind în rolurile consacrate.
Ultimul film din franciză, „Police Academy 7: Mission to Moscow” (1994), este regizat de Alan Metter. Veteranii Academiei de Poliție sunt angajați de guvernul rus pentru a lupta cu mafia. Misiunea lor este, așa cum era de așteptat, un succes marcat de multe neînțelegeri, situații extreme și comice. Claire Forlani se alătură distribuției din care fac parte, între alții, G.W. Bailey, George Gaynes, Michael Winslow și Ron Perlman.