Homepage  / Știri

FOTO: „Trăsniții” au dat o petrecere în cinstea noului sezon

FOTO: „Trăsniții” au dat o petrecere în cinstea noului sezon

de Redactia Tvmania

Înainte ca cel de-al 18-lea sezon al serialului „Trăsniții” să ajungă pe micile ecrane, actorii au organizat o petrecere de proporții.

Întreaga echipă a participat la reunirea lotului național de „trăsniți”, la o pensiune din stațiunea Olănești. Acolo au fost decernate premiile „Trăsniții”, ocazie cu care gazdele Grig Chiroiu și soția sa au pregătit mai multe surprize de ordin culinar.

Bogdan Dumitrescu, alias Chiorete, a spus că și-a creat un obicei sănătos, și anume acela de a face jogging timp de aproape o oră.

Cei doi „grei” ai echipei, Mârlanu (Toni Ionescu) și Gogoașe (Constantin Zamfirescu) au recunoscut că ei se antrenează momentan doar șofând.

Cătălin Marin, alias VanDamme, se reface după un mic accident de tenis cu piciorul. El interpretează rolul purtând o gheată ortopedică, care îl ajută să se recupereze.

În ceea ce privește lotul fetelor, o dată cu noul sezon, Rocsana „Afrodita” Marcu se întoarce în echipa „trăsnită”. Ea se poate lăuda cu o siluetă de invidiat, deși a născut acum câteva luni. „După a doua sarcină, am început exercițiile fizice din timp. M-am limitat la a merge, pe bandă, 7 km pe zi”, a spus Rocsana Marcu.

Noul sezon „Trăsniții” începe luni, pe 27 februarie, la ora 22.15, la Prima TV.

[imagebrowser id=572]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton