Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Actorul Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger așteaptă primul lor copil

de Redactia Tvmania

La zece luni de la căsătorie, Chris Pratt și Katherine Schwarzenegger Pratt, fiica lui Arnold, se pregătesc pentru următorul capitol din viața lor. Cuplul, care s-a căsătorit pe 8 iunie a anului trecut în timpul unei ceremonii intime în Montecito, California, așteaptă primul copil împreună, confirmă mai multe surse pentru publicația People.

În urma speculațiilor Katherine a fost surprinsă de paparazzi, fotografiile indicând că sarcina acesteia este destul de avansată, cel mai probabil aceasta urmând să devină mămică în vara acestui an. Acest lucru înseamnă faptul că actorul Arnold Schwarzenegger va deveni bunic, de altfel acesta mărturisea în cadrul unui interviu oferit în urmă cu câteva luni că abia așteaptă acest  lucru: 

„Nu fac presiuni, pentru cî știu că se va întâmpla ân cele din urmă. Depinde doar de ei când vor dori să o facă”, spunea actorul. 

 

Chris și Katherine au început să se întâlnească în vara lui 2018, cei doi alegând să îl includă în întâlnirile lor și pe băiețelul actorului celebru pentru rolul din franciza „Gardienii galaxiei”. Copilul va fi primul pentru Katherine, în timp ce Chris Pratt, în vârstă de 40 de ani, mai are un copil, pe Jack, în vârstă de 7 ani, alături de fosta soție, Anna Faris.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te