Homepage  / Cinema

Actorul Daniel Craig nu se gândea să-l joace pe James Bond, ci pe Superman

Actorul Daniel Craig nu se gândea să-l joace pe James Bond, ci pe Superman

de Redactia Tvmania

Și pentru ca paralela să fie completă, Henry Cavill, actualul Superman, a fost în discuții pentru a intra în costumul lui 007!

Britanicul Daniel Craig (care a împlinit vârsta 52 de ani pe 2 martie) ar fi trebuit să apară în rolul James Bond pentru ultima oară în aprilie, dar „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die” (2020) a fost amânat pentru luna noiembrie, după cum TVmania a scris aici.

Actorul a intrat însă în perioada de promovare a filmului și, cu această ocazie, a explicat în Saga că în copilărie nu visa la 007, ci mai degrabă la un supererou: „Cei apropiați îmi tot spuneau că aș fi bun pentru James Bond, dar eu nu aveam în cap decât cu totul alte personaje: Superman, Spider-Man, Omul Invizibil și chiar un cowboy din-acela cum erau în filmele vechi”, spune actorul.

Ironia sorții, pe la mijlocul anilor 2000, producătoarea Barbara Broccoli l-a ales pe el pentru a interpreta spionul din „Casino Royale” în locul lui Henry Cavill, care era, la vremea aceea, preferatul regizorului Martin Campbell. Craig îl joacă pe 007 din 2006, în timp ce concurentul său pentru rolul Bond a intrat în colanții lui Superman de la „Man of Steel”, din 2013. Cu toate astea, Daniel Craig nu regretă nimic: „Am avut noroc. Am pus mâna pe unul dintre cele mai bune roluri din cinema”.

Puteți vedea aici trailer-ul „Nu e vreme de murit”:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton