Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi. Celebrul actor de teatru și film avea 68 de ani, transmite agenția Agerpres, care citează Casa de Producţie a TVR.
de Andra Stana,
Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi. Celebrul actor de teatru și film avea 68 de ani, transmite agenția Agerpres, care citează Casa de Producţie a TVR.
„Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 – 11 octombrie 2022)”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR.
Reacţiile colegilor de breaslă au apărut fără întârziere.
„Dragul meu profesor, Doru Ana! Dumnezeu sa îl odihnească!”, a scris pe Facebook Mirela Oprișor.
„Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat în suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!”, a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.
Şi actriţa Medeea Marinescu a mărturisit că regretă plecarea profesorului şi actorului Doru Ana. „Astăzi, unul dintre profesorii mei de la clasa de actorie a plecat într-o stea. Actorul Doru Ana. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris Medeea Marinescu pe pagina sa de Facebook.
Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu.
Actorul a jucat 80 de roluri în filme și 50 de roluri în teatru. A interpretat roluri în seriale și filme românești de succes, precum: Adela (2021), Fructul oprit (2018), La drum cu tata (2016), Ultima zi (2016), Umbre (2014), Carmen (2013), Câinele Japonez (2013), După dealuri (2012), Pariu cu viața (2011), Visul lui Adalbert (2011), Cealaltă Irina (2009), Medalia de onoare (2009), Nunta mută (2008), Schimb valutar (2008), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Hacker (2004), Occident (2002), Marfa și banii (2001), Terminus paradis (1998), Undeva in Est (1991), Primăvara bobocilor (1985).
Doru Ana a jucat pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, Național, Creangă. În țară, activitatea lui s-a desfășurat pe scenele teatrelor din Brașov, Sibiu și Ploiești.
Sursa foto: Facebook