Potrivit celor de la UsWeekly, deși toată lumea credea că cei doi sunt deja căsătoriți din 2007, mai ales că actorul mereu când făcea referire la actriță o numea soția lui, se pare că aceștia s-au căsătorit în urmă cu câteva săptămâni, la locuința lor din California. Conform sursei menționate, ceremonia a avut lor pe data de 2 octombrie.
Jason Momoa și Lisa Bonet s-au cunoscut în anul 2005 și au împreună doi copii. Actorul a declarat în cadrul unui interviu că s-a îndrăgostit de Lisa după ce a văzut-o în serialul american de comedie „The Cosby Show”.
Prezenți la ceremonie au fost actorii Alicia Vikander şi Michael Fassbender, care și ei s-au căsătorit de curând, dar și câţiva colegi de filmare ai lui Jason Momoa.
„Rămâne apropiat de oamenii cu care lucrează la filme şi este un om foarte amabil. A fost o petrecere mare şi au venit invitaţi din afara oraşului“, a declarat o sursă pentru UsWeekly.
Jason Momoa va putea fi văzut în rolul Aquaman în pelicula „Liga Dreptăţii/ Justice League“, care va avea premiera pe marile ecrane din România pe data de 17 noiembrie.