Cu un fizic ieșit din canoane, dar cu un șarm debordant, Jean-Paul Belmondo a întruchipat cu succes preoți și aventurieri, îndrăgostiți galanți, hoți geniali și escroci sentimentali. A colaborat cu cei mai importanți regizori ai filmului mondial, de la Jean-Luc Godard la François Truffaut, Louis Malle, Jean-Pierre Melville, Vittorio De Sica, Henri Verneuil, Alain Resnais, René Clément, dar și cu Gerard Oury, George Lautner, Philippe de Broca sau Claude Zidi, care l-au distribuit în marile succese comerciale ale vremii.
Câteva mari succese ale lui au fost alături de Alain Delon, alt uriaș star francez, care contrasta perfect cu Belmondo, fiind rece, distant și de o frumusețe perfectă. Duo-ul lor a cucerit mereu publicul, în filme de acțiune memorabile, precum „Borsalino” (1970) sau în comedii tandre precum „O șansă din două” / „1 chance sur 2” (1998), în care Belmondo și Delon erau posibilii tați ai unei adolescente interpretate de Vanessa Paradis.
Un partener mereu irezistibil
În 1970 a filmat și în România, la Feldioara, pentru comedia de aventuri „Mirii anului II”, regizată de Jean-Paul Rappeneau, în care a jucat alături de Marlène Jobert, Laura Antonelli și Sami Frey. Jean-Paul Belmondo a avut întotdeauna o strălucire aparte în rolurile de aventurieri cu inimă mare, în care afișa combinația sa unică de nonșalanță, umor, curaj și tandrețe. S-a aflat, mai mereu, în compania unora dintre cele mai mari frumuseți ale ecranului. A jucat cu Sophia Loren, Jean Seberg, Marie Laforet, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Jeanne Moreau, Anna Karina, Anny Duperey sau Ursula Andress, toate fiind vizibil cucerite de vivacitatea pe care o transmitea partenerul lor de film.
Amuzantul, irezistibilul Belmondo părea că nu face niciodată vreun efort special și că jocul lui e relaxat și intuitiv, dar în spatele zâmbetului său nonșalant erau multă muncă, perseverență și un enorm talent. Își făcea singur cascadoriile, cu un curaj și o dorință de a se apropia de public și de a-i transmite emoție absolut remarcabile.
De la „Cu sufletul la gură” / „A bout de souffle” (1960) la „Léon Morin, preotul” / „Léon Morin, prêtre” (1961), de la „Borsalino” (1970) la „Omul din Rio” / „L’homme de Rio” (1964), de la „Sirena de pe Mississippi” / „La Sirene du Mississippi” (1969) la „Kean” (1988) sau „Stavisky…” (1974) și până la „Creierul / „Le cerveau” (1969) „Asul așilor” și „Măscăriciul”, Jean-Paul Belmondo va rămâne mereu la fel de prezent și plin de energie pe ecran, cald, modest și singular, dându-ne mereu impresia că timpul nu îl poate atinge.