Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Actorul John Stamos va ajunge din nou la altar

de Redactia Tvmania

Actorul John Stamos (54 de ani), cunoscut pentru rolul din serialul „Casa plină”, a făcut un pas important în relația pe care o are cu tânăra lui iubită Caitlyn McHugh (31 de ani), informează CNN.com.

 

Actorul a anunțat, în acest weekend, prin intermediul unei postări pe social media că s-a logodit cu femeia cu care are o relație de doi ani. „Am pus întrebarea… mi-a spus ”Da!”. Și o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți”, a scris actorul în dreptul unei fotografii ce ilustrează momentul cererii în căsătorie.

 

Potrivit unui reprezentant al actorului cererea în căsătorie a avut loc la Disneyland, parcul de distracție favorit al lui Caitlyn. Pentru a face momentul cât mai romantic, John Stamos a început seara cu un film care a fost editat special pentru cei doi și care a arătat momentele romantice din animațiile preferate realizate de Disney și care s-a încheiat cu apariția amuzantului crab Sebastian din „Mica sirenă” spunând „doar întreabă fata”. După ce McHugh a spus da, Stamos și-a dus iubita la restaurantul regal din orașul Disney, unde au petrecut alături de familie. Cei doi au preferat de-a lungul relației să fie discreți și să își păstreze momentele intime departe de ochii presei.

 

 

Caitlyn McHugh este și ea actriță și a apărut în seriale precum „The Vampire Diaries”, „Law & Order: Special Victims Unit”, și „NCIS: Los Angeles”.

John Stamos a mai fost căsătorit cu actrița Rebecca Romjin. Cei doi și-au oficializat relația în 1998, dar șapte ani mai târziu au pus punct mariajului.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te