Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Actorul Michael Vartan (din „Alias”) s-a însurat

de Redactia Tvmania

Michael Vartan (42 de ani) – cunoscut pentru rolul din „Alias” şi care acum joacă în serialul „Hawthorne” (difuzat şi la noi, de AXN) – s-a căsătorit cu iubita lui, Lauren Skaar, informează people.com.

Nunta a avut loc în California, la un hotel de cinci stele din Newport Beach, şi au existat în jur de 150 de invitaţi. „Familia mea a fost încântată. Acum mama mea nu mai vorbeşte decât despre nepoţi”, a explicat actorul pentru site-ul amintit.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu doi ani, la un magazin din Los Angeles (dar nu au început o relaţie decât după câteva luni), iar în luna martie a anului trecut, Vartan a cerut-o în căsătorie pe iubita lui.

Mirele (care a avut în trecut o relaţie cu Jennifer Garner, colega lui din „Alias”, imediat după ce aceasta s-a despărţit de primul ei soţ, actorul Scott Foley) a purtat un costum Giorgio Armani.

Mireasa a avut o rochie Vera Wang transformată special pentru ea şi accesorizată cu o curea Oscar de la Renta cu perle şi cristale Swarovski.

Deocamdată, cei doi nu vor pleca în luna de miere: actorul filmează pentru „Hawthorne”, alături de Jada Pinkett Smith.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te