Celebrul actor american Val Kilmer își spune povestea de viață prin intermediul unui documentar care cuprinde momente semnificative din viața lui, surprinse pe camera video timp de 40 de ani. La recent încheiata ediție a Festivalului de Film de la Cannes, a avut premiera documentarul autobiografic „Val”, care conține înregistrări personale făcute de actor ultimele patru decenii.

Producția „Val”, realizată de Amazon, este un portret al actorului de 61 de ani, a cărui carieră a înregistrat multiple urcușuri și coborâșuri, însă cel mai frapant aspect este vocea lui Kilmer, transformată într-un gâjâit aproape de neînțeles din cauza tratamentului pentru cancerul în gât, urmat în ultimii ani.

Chiar dacă nu și-a încheiat cariera încă – actorul va reveni pe marile ecrane în toamnă, în mult așteptata continuare „Top Gun: Maverick”, documentarul arată un Val Kilmer care pare umbra propriei persoane, scrie france24.com.

Val Kilmer și-a documentat personal viața: are mii de ore de filmări

Timp peste 40 de ani, Val Kilmer și-a filmat și documentat personal viața și meseria prin intermediul imaginilor video. Starul de 61 de ani a acumulat mii de ore de filmări, inclusiv filmulețe realizate acasă sau cu el în timp ce lucra pentru blockbuster-uri precum „Top Gun”, „The Doors” și „Batman Forever”.

Potrivit sinopsisului oficial al filmului de la Amazon Studios, „acest documentar brut, original și sălbatic dezvăluie o viață trăită până la extreme și o privire intimă, uneori hilară asupra a ceea ce înseamnă să fii artist și om complex”.

Documentarul relatează la persoana întâi povestea ascensiunii actorului la Hollywood, perioada de apogeu, urmată de câțiva ani mai problematici, dar și lupta lui dură cu cancerul în gât, care îi amenință vocea și de care, inițial, a negat că suferă. În 2017, Kilmer a confirmat că are cancer, după luni întregi în care a negat că este bolnav. Colegul său celebru, actorul Michael Douglas, menționase că Kilmer luptă împotriva cancerului de gât, boală de care a suferit și el, dar Kilmer l-a numit „dezinformat”. În cele din urmă, însă, nu a mai negat evidențele.

Producția Amazon îl prezintă pe actor încă din copilărie (în câteva instantenee surprinse de fratele acestuia, care a murit ulterior din cauza epilepsiei), atinge momentul debutului pe Broadway („The Slab Boys”, în umbra actorilor Sean Penn sau Kevin Bacon), dezvoltă camaraderia sa cu Tom Cruise în „Top Gun”, dar și experiența sa alături de Marlon Brando în culisele filmului „Insula Doctorului Moreau”, un uluitor eșec de casă.

Sursa foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News