Potrivit peopleenespanol.com, filmările pentru telenovela „Hijas de luna”, marca Televisa, vor începe în curând în Mexic. Cel care se va ocupa de noul proiect este Nicandro Diaz, cel care a creat și telenovelele „Iubiri vinovate” („Amores verdaderos”) și „Focul iubirii” („Fuego en la sangre”).
Michelle Renaud o va interpreta pe Victoria, una din cele patru personaje protagonice feminine, a cărei poveste este inspirată din telenovela de origine columbiană „Las juanas” (1997).
„Sunt cea mai fericită”, a scris Michelle pe rețelele de socializare alături de o fotografie în care se poate vedea noul look adoptat pentru noua telenovelă.
:quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2017/11/23279329_176737096237983_2168987312300490752_n.jpg)
Actrița va „împărți” rolul principal cu încă trei actrițe. Una din ele va fi interpretată de actrița Geraldine Galvan. Aceasta a jucat în telenovele produse de Televisa și Telemundo precum: „Regina inimilor” („Reina de corazones”) și „Viață de împrumut” („Mentir para vivir”).
Filmările vor începe în curând și va fi difuzată pe micile ecrane din Mexic, anul viitor.